2016-12-06 14:16

ECONOMIE


Studiu. Cumpărarea unei locuinţe, mai avantajoasă decât închirierea, în acest an

 |  19:02
Studiu. Cumpărarea unei locuinţe, mai avantajoasă decât închirierea, în acest an
Specialiştiiîn imobiliare susţin, pe baza analizelor efectuate în piaţă, în ultimii treiani, că în 2010 este mai avantajos să cumperi o locuinţă decât să o închiriezi,această tendinţă fiind vizibilă încă de anul trecut, când preţurile caselors-au încadrat pe o pantă descendentă.Potrivit unui studiu întocmit de portalulMagazinulDeCase.ro, în timp ce în anul 2007 era mai convenabil să fii chiriaşdecât proprietar, doi ani mai târziu lucrurile s-au schimbat radical, celavantajat fiind proprietarul şi nu chiriaşul.În anul 2010, chiriile aucontinuat să scadă, în acelaşi timp cu rata plătită către bancă, ceea ce a dusla continuarea trendului început în 2009.Astfel, o garsonieră din Militari, care în 2007 se vindea cu 65.000 de euro, în2010 ajunge la 37.000 de euro, iar rata bancară pentru o astfel de locuinţă s-a diminuat de la 364 de euro la 171 de euro. Pede altă parte, chiria a înregistrat o scădere de la 350 de euro la 220 deeuro.Cercetarea realizată de MagazinulDeCase.ro arată că în perioada 2007-2010,volumul de anunţuri de închiriere din Bucureşti a crescut de la o medie de1.500 anunţuri/lună la 2.600/ lună.Totodată, tendinţa proprietarilor este de a vinde mai puţin şi de a închiriamai mult în perioada de criză, nedorind să vândă la preţuri mult sub valoareacelor din 2007.Studiul detaliat a presupus compararea preţurilor pentru chirii şi rate lunareale unui credit imobiliar în trei zone generale, clasificate în Ultracentral,Central şi Cartiere.

Aparut in:

Ultima modificare in data de :638949-06-05



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image