2016-12-08 12:01

ECONOMIE


Studiu GfK: Românii nu cred că economia îşi va reveni în 2012

 |  14:13
Studiu GfK:  Românii nu cred că economia îşi va reveni în 2012

Românii se numără printre consumatorii europenii care au aşteptări pesimiste privind evoluţia economiei, a veniturilor şi a dorinţei de cumpărare, potrivit unui sondaj realizat de GfK din care reiese că noile pachete de salvare din Grecia cresc anxietatea în Uniunea Europeană.

"Noile pachete de salvare, nesiguranţa privind modul în care situaţia va progresa în Grecia, Italia şi Franţa, şi perspectivele mai slabe de creştere economică în 2012, toate măresc anxietatea consumatorilor europeni", se arată în studiul GfK Climatul de consum în Europa.

Studiul oferă o privire de ansamblu asupra evoluţiei aşteptărilor privind starea economică şi veniturile, şi a dorinţei de cumpărare în rândul consumatorilor din Austria, Bulgaria, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Marea Britanie, Republica Cehă, România şi Spania. Aceste 12 ţări însumează circa 80% din populaţia totală a celor 27 state membre ale UE.

Astfel, în ultimul trimestru al lui 2011 aşteptările privind starea economiei au înregistrat o scădere accentuată în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană.

"Escaladarea crizei datoriilor, pierderea încrederii în guvernul italian al lui Berlusconi şi temerile privind o recesiune la nivel european în 2012, toate au contribuit la crearea unei stări crescânde de nelinişte atât în rândul consumatorilor, cât şi pe pieţe. Previziunile de creştere economică au fost revizuite în sens descendent în aproape toate ţările UE. Excepţie a făcut Spania, singura ţarăîn care aşteptările privind starea economiei au înregistrat de fapt o uşoară îmbunătăţire", se arată în studiu.

Cele mai bune valori ale indicatorului le prezintă Germania(-0,9 puncte) şi Spania (-3,6 puncte). Pe locul al treilea, cu o valoare cu mult mai mică, se situează Bulgariacu -25,5 puncte. La polul opus se află Portugalia (-54,7 puncte), Grecia (-58,6 puncte) şi Republica Cehă (-63 puncte). România (cu -34 puncte) se situează aproape de nivelul Poloniei (-38) şi Italiei (-39 puncte).

Aşteptările privind veniturile sunt afectate de prespectiva unei rate a şomajului în creştere şi a unor impozite majorare. În acest sens, Germania se află într-o situaţie cu totul diferită de cea din alte ţări europene, înregistrând o valoare de 34 de puncte, având în vedere creşterea economică extrem de mulţumitoare, care determină consumatorii să fie de părere că salariile vor continua să înregistreze o creştere accentuată în 2012.

Spania are, din nou, a doua cea mai mare valoare a indicatorului, situat la -8,6 puncte, urmată de Austriacu -19,7 puncte. Declinuri semnificative ale veniturilor sunt anticipate în continuare de greci (-65 puncte), italieni (-60,7 puncte) şi francezi (-60,4 puncte). România se situează la mijlocul eşalonului cu -27 puncte, situaţie asemănătoare celei din Bulgaria(-28) şi Cehia (-30).

În ceea ce priveşte dorinţa de cumpărare, italienii sunt cei mai pesimişti, anticipând vremuri şi mai grele.

Pe de altă parte, pentru prima dată din septembrie 2008, Germaniaocupă locul al doilea între ţările Uniunii Europene în ceea ce priveşte dorinţa de cumpărare. La acea vreme, Bulgaria era cea care înregistra o valoare mai mare, în timp ce în urma studiului din acest an Austria precede Germania, valorile indicatorului fiind de 35,6 puncte, şi respectiv 27,4 puncte.

"Baierele pungii rămân bine strânse în Franţa (-29,8 puncte), Portugalia (-44,1 puncte) şi Marea Britanie (-54,8 puncte). În România (-28), Grecia (-26) şi Italia (-27), populaţia este rezervată la acest capitol, dar într-o mai mică măsură decât portughezii şi britanicii", se menţionează în raport.

Rezultate au fost luate din studiul GfK Climatul de consum MAXX, care are la bază interviuri cu consumatori efectuate lunar, la cererea Comisiei Europene, în toate ţările Uniunii Europene. În România au fost realizate 1.000 de interviuri lunar. GfK este una dintre cele mai mari firme de cercetare a pieţei din lume, cu vânzări în 2010 de 1,29 miliarde de euro.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-03-16



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image