2018-10-23 10:28


SUMMITUL celor Trei Mări începe luni în România. Sute de PARTICIPANŢI de marcă vin la Bucureşti

 |  21:32
SUMMITUL celor Trei Mări începe luni în România. Sute de PARTICIPANŢI de marcă vin la Bucureşti

La Bucureşti începe luni Summitul celor Trei Mări - Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Adriatică - un proiect care reuneşte 12 ţări (Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia).

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Primele două Summituri ale Iniţiativei au avut loc la Dubrovnik, în 2016, şi Varşovia, în 2017.

Preşedintele Klaus Iohannis va găzdui, în perioada 17-18 septembrie, la Palatul Cotroceni, cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, la care vor participa printre mulţi alţii, pe preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, nouă preşedinţi de stat, dar şi pe Secretarul Energiei din SUA, Rick Perry, și pe ministrul german de Externe.

Proiectul a fost prezentat la finele lunii septembrie 2015, la Adunarea Generală a ONU de la New York, ca o iniţiativă a preşedintelui Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, şi a preşedintelui polonez Andrzej Duda. Ediția din România înregistrează și câteva premiere: prezența Comisiei Europene și a Germaniei, dar și un forum de afaceri cu peste 600 de participanți. Inițiativa reunește 12 țări din Europa Centrală și de Est și are în special mize economice. Summitul celor Trei Mări este pentru România și un test organizatoric înainte de preluarea președinției UE la 1 ianuarie.

”Obiectivul Forumului este să stimuleze iniţiativele de afaceri şi investiţiile în regiune, să dezbată implementarea proiectelor prioritare, dar şi să abordeze factorii potenţiali de creştere şi inovare, cum ar fi IMM-urile, antreprenoriatul tânăr, start-up-urile şi incubatoarele de afaceri din regiune. În cadrul Forumului, vor fi organizate întâlniri de tip bussiness-to-business şi business-to-government, precum şi paneluri de dezbateri de tip policy care vor analiza implicaţiile strategice ale evoluţiilor din cadrul Iniţiativei”, informează Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va deschide Forumul de Afaceri luni, 17 septembrie, şi ulterior va participa la o sesiune plenară prezidenţială alături de Preşedintele Croaţiei, doamna Kolinda Grabar-Kitarović, Preşedintele Poloniei, domnul Andrzej Duda, Preşedintele Republicii Federale Austria, domnul Alexander van der Bellen, şi de Comisarul European pentru Dezvoltare Regională, doamna Corina Creţu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-09-16

TAGURI: sumit, trei mari, romania, bucuresti, participanti
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


VIN OAMENI VERZI - ROSI .
16 Sep 2018

II PLOUA MAI MULT . VREA GAZELE DIN MAREA NEAGRA , PE DEAMOACA
VIN OAMENI VERZI - ROSI .
16 Sep 2018

TOTI BOLNAVII DE PROSTATA , AI PULITICI EUROPENE . ALTE JMENURI
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
17 Sep 2018

ne-am intors in pactul de la Varsovia? adica UNIUNEA SOVIETICA EUROPEANA condusa de JUNKER si cancelaria SOROS-MERKEL de la Berlin//Bravo ITALIA ca nu mai primeste niciun refugiat si au spus adevarul despre chestia asta //Premierul Salvini declara -CEI CARE ADUC REFUGIATII SUNT TRAFICANTII DE ARME SI DROGURI DIN EUROPA
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
17 Sep 2018

continuare....SI UITE ASA SE UMPLE EUROPA DE POTENTIALI TErOrISTi DEPENDENTI DE CoNSuMUL DE DRoGUri
DISTRUGEREA TARI
17 Sep 2018

GAZELE SI PETRULUL DIN MAREA NEAGRA ESTE , BATAIA PESTELUI . TAMTARAM LA GAZE SI RESURSE NATURALE
ANONIM
17 Sep 2018

Nu sterpul de iohanis va gazdui lucrarile ci ROMANIA...CA DOAR NU SUPORTA ACESTE CHELTUILI DIN BANII LUI MASA SAU TACSU....la cât de zgârcit si avar este ....toate sunt suportate din banii romanilor
Random image



Ultimele stiri






loading...