2019-05-25 08:55


TEODOROVICI, după adoptarea OUG cu privire la noi măsuri fiscal-bugetare: „Sincer, nu cred că vor pleca companii străine din România!”

 |  10:29
TEODOROVICI, după adoptarea OUG cu privire la noi măsuri fiscal-bugetare: „Sincer, nu cred că vor pleca companii străine din România!”

România reprezintă un punct de atracţie investiţional în Europa şi, sincer, nu cred că vor fi retrageri de companii străine din România a declarat, la Palatul Victoria, după adoptarea OUG cu privire la noi măsuri fiscal-bugetare, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

"Am participat la discuţiile cu domnul cancelar Kurz (cancelarul Austriei - n.r.) şi vă spun că s-au discutat motivele pentru care o astfel de ordonanţă să fie adoptată. Din toate argumentele explicate şi prezentate nu a existat niciun fel de reacţie decât că înţeleg o astfel de decizie, care este o decizie a Guvernului. Sincer, nu cred că vor fi astfel de retrageri de companii străine din România, pentru că România reprezintă, totuşi, un punct de atracţie în Europa. Ştiţi foarte bine, comparativ cu alte state europene, sunt multe argumente pentru care o companie străină poate decide să facă o investiţie în România", a spus Teodorovici, potrivit Agerpres.

La rândul său, Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă, a adăugat că: "România, aşa mică cum este, este al doilea producător de gaz din Uniunea Europeană, şi România, aşa mică cum este, are cel mai mare randament pe piaţa bancară, de trei ori peste media europeană. Acum, dvs. credeţi că ar pleca cineva de aici, şi mă refer la bănci şi la producătorii de gaz... Ameninţarea că pleacă companiile nu o luaţi în serios. Noi am avut astăzi discuţii cu toate aceste sectoare şi cred că românii vor avea surprize plăcute după Crăciun şi după Anul Nou". Întrebaţi dacă îşi asumă răspunderea pentru eşecul măsurilor cuprinse în Ordonanţa cu privire la noi măsuri fiscal-bugetare, atât Teodorovici, cât şi Vâlcov au evitat să dea, în primă fază, un răspuns concret, dar la insistenţele jurnaliştilor ministrul Finanţelor a afirmat că toţi membrii Guvernului îşi vor asuma măsurile cuprinse în acest document. "Vizavi de asumare, vreau să vă aduc aminte că, în 2015, erau afirmaţii din partea unor state membre, care erau la fel de îngrijorate de ceea ce România vrea să facă, şi mă refer la acel Cod fiscal faţă de care unii şi-au exprimat temerile şi de ce? De teama de relocare a activităţii din anumite state membre către România. Iată că acel Cod fiscal a produs anumite efecte consistente. Plecaţi din start cu ideea că nu am avea răspunsuri la întrebările dvs. Plecaţi pe o pistă falsă. Legat de discuţiile pe Ordonanţă, am avut pe dialogul social de la Ministerul de Finanţe. Dacă luaţi lista de participanţi, veţi vedea exact cine a lipsit: exact unii care sunt vizaţi de această Ordonanţă, adică sectorul bancar. Dacă a fost cineva prezent acolo, totuşi, nu a ridicat absolut nicio problemă, vreo întrebare sau să ceară vreo clarificare a modului în care această Ordonanţă a fost propusă. Eu vă spun că s-a discutat în CES ordonanţa şi vă voi prezenta avizul cu argumentele şi motivele invocate de către cele trei părţi membre ale acestui Consiliu. Referitor la asumare, vă spun că dacă am semnat un astfel de act, membru în Guvern şi toţi membrii Guvernului au fost de acord cu acest act, atunci cu toţii ne asumăm", a precizat ministrul Finanţelor. Totodată, Vâlcov a punctat că statul român nu trebuie să mai suporte ca o companie care raportează o cifră de afaceri de 3,2 miliarde de lei, să plătească "10 pachete de ţigări impozit pe profit". "Cât trebuie să mai suporte statul român ca o companie care face 3,2 miliarde de lei cifră de afaceri, să plătească 10 pachete de ţigări impozit pe profit? Acum suntem şantajaţi că pleacă cu angajaţii în altă parte. Uitaţi-vă la domeniile care astăzi sunt în discuţie. Sunt cei cărora le place să lucreze cu banii altora şi vorbim despre sistemul bancar, unde din depozitele populaţie doar 75% se întorc în economia românească prin creditare. Restul de 25% stau lichizi, deci banii românilor depozitaţi în bănci se întorc în susţinerea companiilor care activează în România şi în susţinerea nevoilor românilor în proporţie de doar 75%. Bani din afară pentru a susţine aceste împrumuturi nu vin mai mult de 25%. Cel mai uşor e să faci bani cu banii altora, nu?", a susţinut oficialul guvernamental. Guvernul a adoptat, vineri, proiectul de OUG privind măsurile fiscal-bugetare. Printre măsurile anunţate se află: înfiinţarea unui Fond de 310 milioane lei pentru dezvoltarea a 31 de staţiuni balneare, plafonarea preţului la gaze naturale şi energie electrică în următorii trei ani pentru consumatorii casnici, impozitarea activelor bancare dacă ROBOR depăşeşte 2%, impunerea unei taxe de 2% pe cifra de afaceri pentru toate companiile din energie, impunerea unei taxe de 3% pentru toate companiile din sectorul telecom, precum şi aplicare unei de 2% pentru jocurile de noroc. Toate aceste prevederi ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-22

TAGURI: valcov, teodorovici, ordonanta, oug
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MDA....
22 Dec 2018

Vorbi Florin Salam de România cu discotecarul.....doi boi! Unul care se crede dandy, celălalt - un hârciog ordinar!
ANONIM
22 Dec 2018

NU PLEACA JAVRELE DIN FATA.....macelariei
@MDA
23 Dec 2018

Esti dobitoc bai scarba nazista Cum ai vrea ,ai vrea sa se faca ca pe vremea nazistilor tai care taiau pensiile si salariile la oameni ca asa avea un chior nebun halucinatiile sale ,vedea pixeli albastri Ba tu nu vezi ca nici un individ de ai vostri nu este normal la mansarda ,scarbelor Uite la sas ,lucreaza 2 zile si 5 sta langa ravasitoare Ce fel de presedinte este acesta care se duce la muzeu lipsind din plenul Consiliului EuropeiCe fel de individ si presedinte de tara a fost scarba aia chioara care si a adus de la moscova un individ pe care l platea regeste si pe care l numea Rasputinul sau,si care i spunea prostii iar el le credea(sa vezi ,acest baba vanga ma va ajuta in alegeri)spunea chiorul Dreapta cu indivizi dementi SIKTIR !
TRADATORI DE TARA
25 Dec 2018

CIT DE INJOSIT ESTE POPORUL . ESCOBAR DE TELEORMAN CU NISTE PUSCARIASI SI BAGABONTI ORDINARI , SA DEA LECTI .
ANONIM
25 Dec 2018

LEGE nr. 24 din 27 martie 2000 (**republicată**) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative
Random image



Ultimele stiri






STARBAG