2018-07-17 22:41


Transgaz a început construcţia CONDUCTEI BRUA

 |  12:31
Transgaz a început construcţia CONDUCTEI BRUA

Transgaz a demarat luni construcţia conductei BRUA, un proiect de interes naţional, respectiv Faza 1, anunţă un comunicat de presă al Ministerului Economiei.

Transgaz construieşte infrastructura de pe teritoriul României, din coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria, Faza 1 (BRUA - Faza 1) - un proiect susţinut de Comisia Europeană, important la nivel naţional şi regional pentru că duce la diversificarea surselor de gaz.

Proiectul BRUA - Faza 1 presupune construcţia conductei de transport gaze naturale Podişor-Recaş, în lungime de 479 km, cu diametru de 32' (Dn 800) şi presiunea de proiectare de 63 bar. Valoarea totală estimată pentru Faza I este de 478,6 milioane euro.

În cadrul BRUA - Faza I, Transgaz lucrează deja, din 14 aprilie, la cele 3 staţii de comprimare gaze de la Podişor, Jupa şi Bibeşti, 40% din cheltuielile eligibile estimate fiind acoperite de Uniunea Europeană, printr-un grant în valoare 179,3 milioane de euro.

Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, s-a declarat mulţumit de modul în care Transgaz a gestionat până în prezent lucrările pentru proiectul BRUA şi a subliniat importanţa respectării calendarului lucrărilor.

"Proiectul este unul strategic pentru România, pentru Ministerul Economiei şi pentru Transgaz. Calendarul lucrărilor trebuie respectat cu stricteţe, pentru că este un proiect de investiţii mult prea important ca să existe devieri de la grafic. Ştiu că Transgaz este implicat şi în alte proiecte de anvergură, cum este cel din Republica Moldova, şi am încredere în capacitatea companiei de a acorda proiectului BRUA importanţa cuvenită", a afirmat Dănuţ Andruşcă.

Directorul General al Transgaz, Ion Sterian, a declarat la rândul său că transportatorul naţional de gaze are resursele şi capacitatea necesare pentru finalizarea proiectului BRUA, cu respectarea angajamentelor financiare şi a termenelor asumate.

"Lucrările le supraveghem cu exigenţă şi la firul liniar, adică la conductă şi la staţiile de comprimare. Suntem în contact permanent cu constructorii ca să ne asigurăm că lucrările sunt în grafic şi că îndeplinesc standardele de calitate şi siguranţă necesare. Segmentul BRUA de pe teritoriul Românei ne va permite să încasăm sume importante de bani din tarifele de transport şi tranzit", a spus Ion Sterian, Directorul General al Transgaz.

La finalizarea fazei I a proiectului BRUA se va asigura fluxul bidirecţional de gaze naturale spre: Bulgaria - prin interconectorul Giurgiu - Ruse, 1,5 miliarde Smc/an (171.000 Smc/h), la 30 bar la graniţă şi Ungaria - prin interconectorul Horia - Csanadpalota, a 1,75 miliarde Smc/an (200.000 Smc/h), la 40 bar la graniţă.

Proiectul BRUA Faza I este prioritar la nivel naţional şi regional. El este inclus în lista proiectelor Central East South Europe Gas Connectivity (CESEC), pentru că aduce o contribuţie semnificativă la creşterea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale şi a gradului de interconectivitate regională.

SNTGN Transgaz SA Mediaş este una dintre cele mai importante companii din portofoliul Ministerului Economiei. Operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale, asigură îndeplinirea strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale şi dispecerizarea gazelor naturale, în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-06-04

TAGURI: transgaz, conducta brua,





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova