2018-09-22 12:25


Transgaz dă bani pentru un gazoduct între România şi Europa Centrală

 |  17:11
Transgaz dă bani pentru un gazoduct între România şi Europa Centrală

Transportatorul naţional de gaze Transgaz ar putea vinde obligaţiuni negarantate de până la 500 de milioane lei, cu maturitate de cel puţin cinci ani, cel mai devreme în toamnă, pentru finanţarea construcţiei unui gazoduct între sudul României şi Europa Centrală, a declarat directorul general al companiei, Petru Văduva.

Transgaz va solicita în iulie finanţare din partea Uniunii Europene, pentru susţinerea proiectului de 560 de milioane de euro numit BRUA, care va conecta Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, a afirmat Văduva într-un interviu acordat Bloomberg. Dacă fondurile UE vor fi aprobate, Transgaz va trebui să acopere jumătate din costul proiectului din resurse proprii, scrie Mediafax. Gazoductul BRUA, cu o lungime de 550 de kilometri, ar conecta oraşul Giurgiu de localitatea Csanadpalota din Ungaria şi ar trebui să fie finalizat în 2019. Tronsonul până la Marea Neagră ar adăuga alţi 300 de kilometri la conductă. Transgaz urmează să solicite acordul acţionarilor, a doua oară în acest an, pentru vânzarea de obligaţiuni, la o adunare din 15 iunie, după ce Ministerul Economiei, principalul acţionar al companiei, a respins planul iniţial pe 28 aprilie, solicitând o analiza mai aprofundată, a spus şeful Transgaz.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-17

TAGURI: conducta, gaze, transgaz, gazoduct, vaduva
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...