2019-01-20 05:19


TRANSPORTATORII români pregătesc PROTESTE de amploare în ţară şi în Europa

 |  14:29
TRANSPORTATORII români pregătesc PROTESTE de amploare în ţară şi în Europa

Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) anunţă că în luna ianuarie operatorii pregătesc ample proteste în ţară şi în Europa, acuzând că ministerul Transporturilor a pus pe butuci întregul sector al transporturilor rutiere.

"Activităţile Ministrului Şova în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri şi de pasageri, dublate de incompetenţa în ceea ce priveşte infrastructura rutiera au dus în deriva unul din cele mai importante sectoare economice, cu un aport în PIB de aproximativ 7%", spun transportatorii într-un comunicat remis Agerpres. Consiliul miniştrilor de transport din ţările UE a adoptat pe 4 decembrie poziţia privind reforma în sectorul transporturilor rutiere, iar singurul care s-a abţinut a fost Lucian Şova, în timp ce ceilalţi miniştri din ţările cele mai afectate de acest pachet au votat împotrivă. "UE dovedeşte din nou că nu ne vrea decât ca piaţa de consum a produselor şi serviciilor oferite de multinaţionalele sprijinite de zeci de ani de guvernele ţărilor 'stăpâne'. Pentru că poate nu era suficient ce pregăteşte UE în privinţa transportatorilor români, ministrul demisionar al transporturilor a publicat în Monitorul Oficial şi ordinul de ministru care schimba cu dedicaţie, în mod radical, contextul operaţional actual, în sensul canibalizării pieţei transportului interjudetean de pasageri", se mai arată în comunicat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-29

TAGURI: transportatori romani proteste, tara, europa
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri





loading...