2017-11-18 01:05


Tribunalul Ilfov a amânat greva de pe Otopeni

 |  09:42
Tribunalul Ilfov a amânat greva de pe Otopeni

Tribunalul Ilfov a decis amânarea grevei de avertisment anunţată pentru vineri de angajaţii Globe Ground, societatea care asigură servicii la sol precum transportul pasagerilor, încărcatul bagajelor şi curăţenia avioanelor în Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni, transmite Mediafax.

Salariaţii SC Globe Ground România SRL au anunţat că vineri vor declanşa o grevă de avertisment între orele 13.00 şi 15.00. Aceştia sunt nemulţumiţi de programul de lucru, despre care spun că nu le mai permite să aibă viaţă socială sau de familie, dar şi din cauza nivelul de salarizare.

Angajaţii susţin că hotărârea de a declara greva a fost luată cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, având acordul scris al unui număr de 403 membri de sindicat.

Sindicaliştii au ţinut să precizeze că, pe perioada desfăşurării grevei, participanţii la protest vor proteja bunurile unităţii, fiecare salariat aflându-se la locul său de muncă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-22

TAGURI: tribunal, ilfov, amana, greva, avertisment, otopeni



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova