2016-12-06 23:47

ECONOMIE


Tribunalul Bucureşti a rămas în pronunţare în cazul insolvenţei MIC.RO

 |  19:11
Tribunalul Bucureşti a rămas în pronunţare în cazul insolvenţei MIC.RO

Tribunalul Bucureşti a rămas, joi, în pronunţare în cazul insolvenţei MIC.RO, urmând să decidă şi dacă admite cererea companiei ca lichidatorul să fie RVA Insolvency sau solicitarea creditorilor ca lichidatorul să fie numit de ei.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a luat, joi, în discuţie cererea companiei MIC.RO Retail de intrare în insolvenţă, creditorii formulând cerere de intervenţie în proces.

Reprezentantul companiei MIC.RO Retail a cerut ca lichidatorul judiciar să fie numit RVA Insolvency, iar creditorii au cerut ca lichidatorul să fie numit de ei, au declarat surse judiciare citate de Mediafax.

Procedural, instanţa ar fi trebuit să rămână în pronunţare pe admisibilitatea în principiu a cererilor formulate de părţi şi să acorde un nou termen de judecată. Judecătorul a întrebat părţile dacă doresc o soluţionare rapidă a cauzei, lucru în interesul tuturor, şi dacă acceptă să rămână în pronunţare pe întreg fondul cauzei şi să fie unite etapa admiterii în principiu a cererilor cu fondul cauzei. Toate părţile din dosar au fost de acord, astfel că instanţa a dat cuvântul pe fondul cauzei reprezentantului companiei MIC.RO Retail, care a explicat că lanţul de magazine duce lipsă de lichidităţi, în acest moment neputându-şi plăti datoriile faţă de creditori, au precizat sursele judiciare.

Potrivit aceloraşi surse, acesta a spus că datoriile MIC.RO Retail se ridică la 698 de milioane de lei către creditori şi a cerut admiterea cererii de intrare în insolvenţă. Instanţa a rămas în pronunţare pe toate cererile formulate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-04-09

TAGURI: mic.ro, patriciu, insolventa



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Noi reglementări pentru insolvență și ștergerea datoriilor Comisia Europeană a propus un proiect de directivă privind insolvența, oferind companiilor... 22 Noi 2016 | (0)
Scade numărul firmelor intrate în insolvență Un număr de 6.747 de societăți au intrat în insolvență în primele zece luni ale acestui an,... 25 Noi 2016 | (0)