2016-12-10 16:52

ECONOMIE


Trichet: E nevoie de un guvern federal în Europa

 |  21:00
Trichet: E nevoie de un guvern federal în Europa

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a declarat luni că, dacă guvernele din zona euro nu adoptă politici şi măsuri adecvate, acestea ar trebui să poată fi hotărâte de o entitate centrală, spre exemplu de un guvern federal al uniunii monetare. "Cred că, într-o zi, poporul european va avea o confederaţie. Ne putem imagina un guvern federal", a afirmat Trichet într-o conferinţă de presă, citat de Reuters. El a adăugat că sectorul financiar ar trebui decuplat de riscul datoriilor de stat din zona euro, propulsat semnificativ de criză.

Trichet a arătat că statele din zona euro trebuie să implementeze "imediat" consolidarea Fondului European de Stabilitate Financiară aprobată în iulie, odată cu al doilea acord de intervenţie financiară internaţională pentru Grecia. Oficialul a spus că guvernele au progresat doar până la jumătate cu reformele necesare pentru consolidarea sectorului financiar fragil şi a cerut un model de guvernare mai puternic în zona euro, care să includă, poate, o autoritate centrală capabilă să anuleze sau să modifice deciziile luate de ţări dacă acestea nu se încadrează în reglementările bugetare. "Este clar că avem nevoie absolută şi totală ca toate deciziile să fie implementate imediat ce au fost luate de diferiţi şefi de stat şi de guvern", a afirmat Trichet. Preşedintele BCE se referă cel mai probabil la Slovacia, unde şeful unui partid din alianţa de guvernare a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că parlamentul va vota cel mai devreme în decembrie privind consolidarea Fondului de Stabilitate. Liderii europeni doresc adoptarea iniţiativei până la începutul lunii octombrie.

Trichet a mai arătat că este nevoie de un val de reforme economice structurale în zona euro, pentru îmbunătăţirea productivităţii, susţinerea creşterii economice şi potenţialului de angajare.

El a adăugat că uniunea monetară are nevoie de o consolidare substanţială a Pactului de Creştere şi Stabilitate, care guvernează politica fiscală a statelor membre. "Ne putem imagina că mâine, dincolo de ce putem vedea acum, dacă în pofida recomandărilor o ţară nu ia sau nu poate lua deciziile necesare, ar trebui să fie posibil ca acestea să fie luate de la centru, din centrul monedei unice", a comentat oficialul. Acesta consideră că un guvern economic centralizat al zonei euro ar trebui să devină responsabil pentru sistemul bancar, să permită astfel sectorului financiar să se decupleze de riscurile de ţară. Mandatul lui Trichet la conducerea BCE se va încheia în luna noiembrie, funcţia urmând să fie preluată de către Mario Draghi, în prezent guvernator al Băncii Italiei.

Mario Draghi: E necesară o integrare economică mai strânsă în zona euro

 Viitorul preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat luni că statele din zona euro trebuie să adopte noi măsuri spre o integrare economică, pe fondul temerilor investitorilor legate de criza datoriilor, transmite AP. Mario Draghi a declarat, la o conferinţă în Paris, că problemele cu care se confruntă moneda euro sunt cauzate de lipsa politicilor fiscale coordonate, iar soluţia o reprezintă o integrare economică mai strânsă în zona euro. El a respins ideea emiterii unor eurobonduri de către statele din zona euro şi a sugerat că aceste ţări ar trebui să adopte reglementări privind o disciplină bugetară mai riguroasă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-03-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image