2016-12-03 23:56

ECONOMIE


UniCredit Ţiriac Bank - profit net de 52 milioane lei în primele trei luni ale anului

 |  19:17
UniCredit Ţiriac Bank - profit net de 52 milioane lei  în primele trei luni ale anului

UniCredit ŢiriacBank a obţinut un profit net de 52 milioane de lei potrivit standardelor localede contabilitate (RAS) şi de 34 milioane lei potrivit standardelor de raportarefinanciară internaţionale (IFRS) în primul trimestru din 2011, în scădere cu14%, respectiv cu 47% faţă de intervalul similar al anului trecut.

Veniturileînregistrate de bancă s-au ridicat la 282 milioane lei (67 milioane de euro) înaceeaşi perioadă, cu 8,8% sub nivelul din primele trei luni ale lui 2010.Veniturile nete din alte surse decât dobânzile (precum comisioanele şioperaţiunile de piaţă) au crescut cu 19%, iar veniturile nete din dobânzi aucoborât cu 18%, afectate de volumul redus al activităţii economice, apreciereamonedei naţionale şi impactul modificărilor legislative.

Cheltuielileoperaţionale au crescut cu 4% în intervalul ianuarie - martie al acestui anfaţă de primul trimestru din 2010, influenţate de accelerarea inflaţiei şi deajustările statutare determinate de reglementările de piaţă. Raportul întrecosturi şi venituri s-a plasat la 51%.

Ratasolvabilităţii s-a plasat la 12,8% potrivit RAS, confortabil pestenivelul reglementat. Costul anualizat al riscului s-a temperat până la 2,1% dinvaloarea portofoliului (bilanţier şi extra-bilanţier). Ponderea provizioanelor în totalul portofoliului de credite acrescut până la 6%, de la 4,1% cu un an în urmă.

„Deşi am continuat să creştem peste mediapieţei pe segmentul de creditare şi alte arii de activitate prioritare pentrunoi, prelungirea recesiunii, deteriorarea calităţii activelor, precum şirestrângerea marjelor au continuat să pună presiune pe veniturile băncii. Pe dealtă parte, vedem semnale încurajatoare în diminuarea costului de risc, înevoluţia indicatorilor macroeconomici şi în dezgheţarea creditului, însă ritmulde redresare va fi lent anul acesta”, a spus Răsvan Radu, CEO UniCredit Ţiriac Bank.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639246-11-21



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image