2016-12-11 14:09

ECONOMIE


Unităţile medicale de la Transporturi vor fi vândute

 |  18:17
Ministerul Transporturilor şi Infrastructuriipregăteşte vânzarea celor 15 spitale din subordine şi a celor 25 depoliclinici. După Spitalul CF2 din Bucureşti, care este cel mai râvnit de rechiniiimobiliari, din cauza terenurilor bine poziţionate, şi unităţile spitaliceşti dinConstanţa, Cluj, Simeria sau Paşcani, ce valorează zeci de milioane de euro, arputea fi dezmembrate şi vândute pe nimic. Dacă tot vor să vândă Spitalul CF2 şivine iarna, Direcţia Asistenţă Medico-Socială a Ministerului Transporturilor,condusă de Victoria Iacob, are grijă ca unitatea spitalicească să nu mai aibă apăcaldă şi căldură. Mai mult, artista Amelia Antoniu, care a contactat, înaceastă primăvară, infecţii nosocomiale în Spitalul CF2, a depus o plângerepenală împotriva conducerii unităţii spitaliceşti.

Ministerul Transporturilor a pus la cale unplan “sinistru”prin care Spitalul CF2 să comită cât mai multe “gafe” şi să nu mai primeascăautorizaţia de funcţionare. “Cinevaeste interesat să pună mâna pe terenul Spitalului CF2, care valorează zeci demilioane de euro. După scandalul în urma căruia artista Amelia Antoniu şi AliceRoxana Preda au contactat infecţii nosocomiale care le-au pus în pericol viaţa,acum, spitalul a rămas fără apă caldă. Vina iarna şi bolnavii o să vină cucalorifere de acasă. Bolnavii se spală cu apă rece, asistentele încălzesc apala aragaz pentru cazuri urgente. Nu se ştie când se repară cazanul de apă caldă”, ne-au explicat surse din cadrul spitalului.Acestea au precizat că la Spitalul CF2 se află o comisie de evaluare de la MinistereleSănătăţii şi Transporturilor pentru reînoirea auorizaţiei de funcţionare. “În fiecare an are loc evaluareafiecărui spital CFR din subordinea Ministerului Transporturilor. Există zvonuripotrivit cărora Spitalul CF2 ar fi în fruntea listei unităţilor spitaliceşticare ar putea să nu mai primească autorizaţie de funcţionare. Comisia deevaluare a venit cu un plan de conformare care cuprinde anumite procese deconsolidări şi de reparaţii ale unităţii spitaliceşti. Este clar că dacă nu serespectă acest plan de conformare în şase luni se închide Spitalul CF2”, ne-au mai declarat sursele citate. Potrivitacestora, spitalele şi policlinicile CFR ar putea fi privatizateprin parteneriat public-privat, vânzarea activelor sau trecerea acestora însubordinea autorităţilor locale. “Pe lângă Spitalul CF2 şi Witting dinCapitală, de lângă Gara de Nord, există unităţi spitaliceşti aparţinând MinisteruluiTransporturilor în Cluj, Timişoara, Ploieşti, Galaţi, Constanţa, Braşov,Paşcani, Simeria, Oradea, Craiova, Iaşi, Sibiu şi Drobeta-Turnu Severin. Existăspitale CFR din provincie care se află în centrul oraşelor. Spitalul CFR dinConstanţa este vânat pentru policlinica din portul oraşului”, ne-au mai declaratsursele.

Plângere penală împotriva Spitalului CF2

După cinci luni de la finalizarea raportuluiprezentat de Direcţia Asistenţă Medico-Socială (DAMS) din MinisterulTransporturilor privind controlul de la Spitalul CF2, după ce artista AmeliaAntoniu şi Alice Roxana Preda au contactat infecţii nosocomiale, fostaconducere a unităţii spitaliceşti nu a primit nici o sancţiune financiară. “Poliţia TF a informat conducereaSpitalului CF2 cu privire la plângerea penală depusă de artista Amelia Antoniuîmpotriva conducerii unităţii medicale. Direcţia Asistenţă Medico-Socială dinMinisterul Transporturilor nu impută fostei conduceri a Spitalului CF2 pagubade peste 40.000 de euro, reprezentând costul tratamentelor celor două pacienteîn alte spitale”, ne-au mai spussursele.

Anca Boagiu negociază cu sindicateleferoviare şi nu exclude disponibilizări la CFR

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii,Anca Boagiu, s-a întâlnit cu liderii sindicatelor feroviare şi au convenitcontinuarea discuţiilor care vizează eficientizarea companiilor de cale ferată,prin disponibilizări, absorbţia fondurilor europene şi reducerea cheltuielilor.„Continuarea programului de restructurare este singura şansă de salvare acompaniilor şi, oricât de dureroase ar fi disponibilizările de personal, risculca aceste companii să intre în faliment este foarte mare, având în vedereactuala situaţie de colaps financiar la calea ferată. Prin urmare, dacă acestecompanii ar intra în faliment, am fi nevoiţi să disponibilizăm tot personalulde la calea ferată, nu doar câteva mii”, a declarat, într-un comunicat, Anca Boagiu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638943-02-02



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image