2016-12-08 12:04

ECONOMIE


UTI va fi listată pe o bursă central-europeană în următorii 2-3 ani

 |  17:42
UTI va fi listată pe o bursă central-europeană în următorii 2-3 ani

Omulde afaceri Tiberiu Urdăreanu pregăteşte listarea UTI Grup pe o bursăcentral-europeană în următorii 2-3 ani, banii obţinuţi urmând să fie folosiţipentru dezvoltarea internaţională a grupului.

"Ne propunem listarea în 2013-2014. Am făcut dejapaşi importanţi în pregătirea pentru listare, printre care reorganizareajuridică, dezvoltarea funcţiei financiar contabile şi compatibilizarea cu celemai bune practici, implementarea unui sistem de reporting adecvat, investiţia aşapte milioane de euro în sistemul ERP Oracle, rebranding, corporate governanceşi altele", a declarat Tiberiu Urdăreanu, care deţine 60% din UTIHoldings, compania care deţine UTI Grup, restul fiind în posesia fondului deinvestiţii AIG Investment Fund (25%) şi a angajaţilor (15%). Omul de afaceri amai spus că listarea va presupune o ofertă publică iniţială pentru 30-40% dinacţiunile companiei. Acesta estimează valoarea grupului UTI la 250 milioane deeuro. Pe de altă parte, UTI a acţionatîn instanţă Oracle România, într-un dosar înregistrat pe 10 ianuarie laTribunalul Bucureşti, pentru implementarea defectuoasă a unui sistem informatic.Reprezentanţii Oracle susţin că nu au primit o citaţie şi vor finalizaproiectul aflat în derulare, conform contractului.

Aparut in:

Ultima modificare in data de :639234-06-08



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image