2017-10-19 10:00


Băncile oferă soluţii pentru finanţarea vacanţelor

 |  21:00
Băncile oferă soluţii pentru finanţarea vacanţelor

În plin sezon estival, băncileoferă clienţilor care nu au reuşit să facă economii pentru a pleca în vacanţă posibilitatea de a-şi achita sejurul cu cardul de credit, în 6 până la 36 de rate, fără dobândă. Mai mult, majoritatea cardurilor de credit emise de băncile comerciale din România oferă diverse reduceri şi facilităţi pentru plata cazărilor, cumpărarea de pachete turistice sau achitarea cu cardul la diverse magazine din ţarăşi străinătate.

Practic, plata cu cardul a rămas singura posibilitate la care pot apela clienţii băncilor care doresc să plece în concediu şi nu au bani puşi deoparte, întrucât creditele de călătorie au fost desfiinţate după restricţionarea creditării.

UniCredit oferă, prin intermediul cardului de credit Gold Miles & More, mile de zbor gratuite la orice agenţie aeriană din lume. Clientul primeşte 2.000 de mile bonus la prima tranzacţie la comercianţi, şi apoi câte o milă pentru fiecare 4 lei cheltuiţi. Milele acumulate nu au dată de expirare. Mai mult, utilizatorul cardului primeşte şi asigurare de călătorie gratuită, dar şi acces în Business Lounge UCT al Aeroportului Internaţional Henri Coandă. Cardul are o sumă maximă de creditare de 35.000 de lei şi o perioadă de graţie de 56 de zile. Totodată, UniCredit are parteneriate cu mai mult de 300 de hoteluri, restaurante, agenţii de turism, agenţii de închirieri auto, saloane de înfrumuseţare şi spa-uri din România, oferind reduceri până la 20% utilizatorilor de carduri, atât de debit, cât şi de credit, normale sau Gold.

De asemenea, Citibank oferă, în parteneriat cu diverse agenţii de turism, reduceri utilizatorilor cardurilor de credit Citi Card Clasic şi Gold, care au o limită de creditare de 1.500 şi, respectiv, 2.500 de lei, şi o perioadă de graţie de 24 de zile de la data emiterii extrasului de cont. Pentru ambele, suma minimă de plată este 3,5% sau 25 de lei. Astfel, dacă utilizatorii unor astfel de carduri doresc să petreacă un sejur în România pot obţine o reducere de până la 10% la partenerii Citibank, cum ar fi Ana Hotels.

Nici cei care doresc să meargă în vacanţă în străinătate nu au fost uitaţi, aceştia beneficiind de pachete turistice cu până la 3% mai ieftine, prin intermediul agenţiei EXIMTUR. Mai mult, posesorii cardului de credit Citi Value de la Citibank primesc până la 5% din banii cheltuiţi în hipermarketuri şi supermarketuri, restaurante şi baruri, benzinării şi reduceri speciale la comercianţii parteneri.

Totodată, ING Credit Card, cu o perioadă de graţie de 45 de zile, aduce reduceri cuprinse între 3% şi 22% pentru cumpărăturile efectuate la partenerii băncii, care includ companii de asigurări, agenţii de turism, restaurante, retaileri haine, grădiniţe particulare. Dobânda aferentă cardului este de 17,30% pe an, taxa de emitere este de 35 lei, iar taxa anuală de administrare card este de 3 lei.

Clienţii care au un credit de peste 30.000 de euro la Alpha Bank pot primi cardul netranzacţional Alpha Club pot beneficia de reduceri şi facilităţi la partenerii afiliaţi, printre aceştia aflându-se şi agenţii de turism şi hoteluri (Continental Hotels, Go Travel, Yacht Holidays, Yacht Club Regal Roman).

Pentru clienţii Băncii Transilvania, instituţia a creat programul Star BT, prin care posesorii de carduri de credit MasterCard Forte,  MasterCard Forte pentru Medici, Visa Gold, Visa Gold BT - Rotary şi Visa Platinum pot alege să-şi plătească vacanţa la partenerii Star BT, în rate (maximum 10), fără dobândă. Pentru cei care nu deţin, sau nu doresc un card de credit, banca a lansat creditul Practic BT, pentru care nu se solicită menţionarea destinaţiei împrumutului. Dobânda creditului este fixă, de 10%, pentru cei care virează veniturile într-un cont BT, respectiv de 10,5% pentru clienţii care nu îşi virează veniturile într-un cont BT. Perioada maximă de creditare este de 5 ani.

Cardul Bancpost American Express

Între beneficiile de călătorie oferite de cardurile de credit American Express se numără:

Servicii personalizate pentru călătorii, prin biroul de turism dedicat.

Servicii speciale de ticketing, cazare şi rent a car.

4 zile de rent a car plătite + 1 zi gratuită, în cadrul programului special Fly – Drive.

Vouchere de 50 euro pentru deţinătorii de carduri Gold - pentru servicii de peste 1.000 Euro.

Reduceri exclusive oferite prin programul SELECTS în locaţii comerciale din România şi milioane în întreaga lume prin Programul Internaţional de reduceri SELECTS.

Oferte pentru posesorii Gold şi Platinum

Credit Europe Bank a lansat de curând Bon Voyage, un serviciu pentru posesorii de carduri premium emise de bancă. Deţinătorii cardurilor Avantaj Gold şi Platinium pot utiliza bonusul acumulat în contul lor la o valoare triplă pentru călătorii, personale sau de afaceri. Seviciul este în parteneriat cu agenţia de turism Perfect Tour şi include:

• detalii stabilite împreună cu un agent al Departamentului VIP de la Perfect Tour prin intermediul liniei dedicate Bon Voyage - Luxury Line 031.415.00.21;

• plată prin bonus (fondurile fiind triplate de bancă);


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639567-05-11

TAGURI: carduri, turism, oferte, reduceri



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri