2016-12-05 20:40

ECONOMIE


Vagoane româneşti de 100 de milioane de euro pentru brazilieni

 |  15:12

Astra Vagoane Arad a câştigat, la finalul anului trecut, un contract de 100 de milioane de euro în cadrul căruia va exporta 98 de vagoane pentru pasageri în Brazilia.

“În alegerea companiei româneşti au contat atât oferta financiară, cât şi faptul că vagoanele făcute la Arad erau cunoscute în Brazilia, unde compania noastră (Astra - n.r.) revine după 20 de ani. Am văzut câteva din vagoanele livrate atunci, vagoane care sunt în funcţiune şi în prezent, arătând chiar foarte bine”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele grupului de firme Astra, Valer Blidar.

“Problema cea mai importantă pe care a trebuit să o rezolvăm, fără de care contractul nu putea fi încheiat, a constituit-o obţinerea unei garanţii bancare, pe care trebuia să o prezentăm chiar la sfârşit de an, în vederea semnării şi derulării contractului. Am încercat la toate băncile, timpul fiind extrem de scurt, dar niciuna, cu excepţia EximBank, nu a încercat să îşi comprime puţin procedurile, astfel încât să nu pierdem un contract de peste 100 milioane de euro. La această bancă, Comitetul interministerial s-a întrunit de două ori în mai puţin de două săptămâni, pentru ca România să nu piardă un contract atât de important, zic eu, şi ne-a acordat o scrisoare de garanţie în valoare de aproape 32 milioane de euro, al cărei termen de valabilitate este 30 august 2014, lucru pentru care ţin să le mulţumesc”, a afirmat Valer Blidar.

În cadrul contractului de export în Brazilia, obţinut în urma unei licitaţii internaţionale, Astra Arad va livra vagoane pentru pasageri de clasa I, de clasa a II-a şi INTERREGIO, comanda incluzând şi două vagoane Poştă. Totodată, la solicitarea companiei braziliene “Vale di Rio Doce” - una dintre cele mai mari din lume, reprezentanţii firmei au acceptat o eventuală mărire a comenzii cu 50%, în aceleaşi condiţii financiare. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-08-14

TAGURI: astra vagoane calatori, contract, 100 de milioane de euro, brazilia, Vale di Rio Doce, Valer Blidar



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Președintele CCR anunță că a declarat neconstituțională legea reținerii de venituri de la persoanele fizice Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Valer Dorneanu, a declarat, marți, că... 29 Noi 2016 | (2)
Goana după ultimul tren. STEAUA – OSMANLISPOR, JOI, ORA 20.00, PRO TV ŞI DOLCESPORT Steaua îşi joacă în această seară viitorul în Europa. Victoria este imperios necesară cu... 23 Noi 2016 | (0)