2016-12-07 16:41

ECONOMIE


Valoarea depozitelor bancare a crescut cu 3,2%, în trimestrul doi

 |  12:56
Valoarea depozitelor bancare a crescut cu 3,2%, în trimestrul doi

Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB) anunţă că la 30 iunie 2011, valoarea totală a depozitelor la cele 42 de instituţii de credit din România a fost de 292,9 miliarde lei, cu 9,1 miliarde lei peste nivelul înregistrat la 31 martie 2011, variaţia trimestrială fiind de +3,2%. La sfârşitul trimestrului II 2011, valoarea totală a depozitelor la instituţiile de credit participante la Fond era de 272,4 miliarde lei, în sfera de garantare a Fondului intrând 49,2% din această sumă. "Comparativ cu sfârşitul primului semestru al anului 2010, s-a înregistrat o creştere în termeni nominali cu 2,9%, cu ritmuri anuale similare atât pentru depozitele persoanelor fizice (+3%), cât şi pentru cele ale persoanelor juridice (+2,8%)", se mai arată în raportul FGDB. De asemenea, în raport se menţionează că în trimestrul II 2011, sporul valorii totale a depozitelor în sistemul bancar a fost determinat de dinamicile pozitive ale depozitelor la instituţiile de credit participante la Fond, atât pe ansamblu, cât şi pe componente, fiind egal cu creşterea totală în valoare absolută înregistrată pe ansamblul instituţiilor de credit participante la Fond. În acelaşi timp, valoarea totală a depozitelor la sucursalele din România ale băncilor străine a stagnat în cel de-al doilea trimestru al anului 2011, ca urmare a evoluţiilor în sensuri opuse cu aceeaşi amplitudine consemnate de valoarea depozitelor persoanelor fizice şi cea a depozitelor persoanelor juridice.

Pe categorii de deponenţi, trimestrul II 2011 a fost caracterizat de o creştere a valorii depozitelor populaţiei atât la instituţiile de credit participante la Fond, cât şi la sucursalele băncilor străine din România, în timp ce depozitele persoanelor juridice au avut o dinamică pozitivă numai la instituţiile de credit participante la Fond.

Valoarea depozitelor persoanelor juridice deţine cea mai mare pondere în valoarea totală a depozitelor din sistemul bancar, respectiv 63% la 30 iunie 2011, nivel neschimbat faţă de anul anterior şi în creştere cu 0,4 puncte procentuale comparativ cu 31 martie 2011.

Din punct de vedere al monedei de denominare, depozitele în lei pe ansamblul sistemului bancar au cunoscut un avans mult mai rapid decât depozitele în valută, sporul acestora în trimestrul II 2011 fiind de patru ori mai mare decât cel al depozitelor în valută (+7,3 miliarde lei faţă de +1,8 echivalent miliarde lei). În termeni relativi, variaţia trimestrială a fost de +4,9% pentru depozitele în lei (+4,3% în termeni reali) si de +1,3% pentru depozitele în valută (+0,7% în termeni reali).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-05-23



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image