2016-12-04 14:34

ECONOMIE


Vânzările Grupului Roche în primul trimestru al anului 2011, conform estimărilor pentru întregul an

 |  17:45

Concernulfarmaceutic elveţian Roche anunţă o creştere stabilă, în moneda locală, a vânzărilorglobale ale grupului, pe primele trei luni ale anului 2011, la 11,1 miliarde defranci elveţieni. Pentru întregul an, se estimează că vânzăriletotale ale Grupului Roche precum şi cele ale Diviziei de Farmaceutice (cu excepţiaTamiflu) vor creşte cu un procent de o singură cifră, în monedalocală, în linie cu piaţa, datorită impactului reformei sistemului de sănătatedin Statele Unite şi al măsurilor de austeritate la nivel european. PentruDivizia de Diagnostice se estimează din nou o creştere semnificativă, pestemedia pieţei, determinată de lansarea de noi produse în toate domeniile deactivitate ale acestei divizii.

Severin Schwan, CEO al Roche, a declarat cu privire la rezultatelecompaniei în primele trei luni ale anului2011: “Vânzările grupului în primele trei luni confirmă faptul că nevom îndeplini obiectivele de vânzări estimate pentru acest an. Încă de laînceputul anului, am anunţat rezultate pozitive pentru şapte studii cliniceimportante, de faza II şi III, ce deja susţin creşterea previzionată pentru următoriiani”.

Rezultatele Diviziei de Farmaceutice în primultrimestru din 2011

Vânzările Diviziei de Farmaceutice a Roche, excluzând Tamiflu, în primultrimestru al anului 2011, au crescut cu 1% în moneda locală, până la 8,7miliarde franci elveţieni, confirmând previziunile pentru întregul an. Aceastăcreştere a fost susţinută în principal de medicamentele din portofoliul deoncologie, poliartrită reumatoide şi anemie.

În primul trimestru din 2011, Roche a anunţat rezultate pozitive pentru şaptestudii clinice importante, dintre care şase vor sta la baza aprobăriiulterioare a unor noi medicamente sau a unor noi indicaţii pentru medicamentedeja înregistrate, în cancerul de piele, ovarian, pulmonar şi de sân,majoritatea însoţite de teste de diagnosticare specifice, ceea ce întăreştepoziţia Roche de lider în medicină personalizată.

Vânzările Diviziei de Diagnostice în 2011

Vânzările Diviziei de Diagnostice au atins în primul trimestru al anului2011 cifra de 2,4 miliarde de franci elveţieni, în creştere cu 6% în monedalocală, divizia consolidându-şi astfel poziţia de lider pe piaţa diagnosticăriiin vitro. Aceste performanţe au fost susţinute în special de vânzăriledomeniilor de activitate Professional Diagnostics şi Tissue Diagnostics. Rocheîşi extinde portofoliul în domeniul medicinei personalizate, oferind testepentru monitorizarea terapiei în hepatita B, iar în anul 2011 vor fi, deasemenea, lansate teste pentru identificarea biomarkerilor BRAF, KRAS şi EGFR,specifici anumitor tipuri de cancer.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639243-10-25



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image