2017-10-21 20:52


Vești bune de la FMI: Economia României, în creștere

 |  17:22
Vești bune de la FMI: Economia României, în creștere

Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în creștere, de la 3,8% până la 4,2%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an, potrivit celui mai nou raport "World Economic Outlook", publicat marți de instituția financiară internațională în avanpremiera reuniunii de primăvară, informează Agerpres.

De asemenea, FMI și-a îmbunătățit ușor și estimările privind ritmul de creștere înregistrat de economia României în 2018, până la 3,4%, față de avansul de 3,3% preconizat în toamna anului trecut.

Conform documentului referitor la perspectivele economiei globale, România va înregistra în acest an a doua cea mai mare creștere economică din Europa, fiind devansată doar de Islanda (5,7%). Pe ansamblu, Europa va înregistra o creștere economică de 2%, iar Europa Emergentă, regiune unde este inclusă și România, va înregistra un avans al PIB de 3%.

"Perspectivele economice pentru Europa Emergentă sunt relativ favorabile, cu excepția Turciei. Pentru întregul grup, creșterea este preconizată să rămână la 3% în 2017 și să se îmbunătățească la 3,3% în 2018", subliniază FMI în raportul "World Economic Outlook".

În ceea ce privește evoluția prețurilor de consum în România în acest an, estimările instituției financiare internaționale au fost revizuite în jos, până la o creștere de 1,3%, de la un avans de 1,7% cât se estima în toamnă, urmând ca ritmul de creștere a prețurilor să accelereze în 2018 până la 3,1%, peste avansul de 2,5% preconizat anterior de FMI.

În schimb, FMI a lăsat neschimbate estimările privind deficitul de cont curent înregistrat de România în 2017, la minus 2,8%, și chiar și-a revizuit estimările pentru anul 2018 până la un deficit de cont curent de 2,5%, în condițiile în care în toamnă prognoza că deficitul de cont curent al României va depăși pragul de 3% în 2018 ajungând la minus 3,2%.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-04-18

TAGURI: fmi, previziuni, crestere economica, buget, deficit bugetar



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


SERIOS?
19 Apr 2017

Mâncători de cacao! Creștere economică, când Ro.nu mai are economie? Decât agricultură de subzistență și locuri de muncă la supermarket-uri?
Random image



Ultimele stiri