2016-12-09 13:47

ECONOMIE


Vlădescu spune că Guvernul nu exclude încheierea unui nou acord cu FMI

 |  19:37
Vlădescu spune că Guvernul nu exclude încheierea unui nou acord cu FMI

Guvernul nu ia în calcul la acest moment încheierea unuinou acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), dar nici nu exclude o astfelde variantă, nevoia unui nou acord urmând să fie analizată la sfârşitul anului,a declarat, luni, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu.

Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, adeclarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că discuţiile pentru un nou parteneriat cuFMI şi Comisia Europeană ar putea începe la umătoarea misiune de evaluare aacordului actual, în luna octombrie.

Tănăseascu a mai arătat că România va înregistra ocreştere economică "bună" anul viitor, după doi ani de recesiune,avansul PIB urmând să fie susţinut de exporturi şi consum.

El a arătat totodată că discuţiile dintre Guvern şi FMInu vor conduce la măsuri suplimentare pentru 2010 şi 2011, astfel că nu se areîn vedere o nouă tăiere de salarii, rezultatul fiind aplicarea celor existentepentru încadrarea în ţintele de deficit bugetar.

O misiune comună a FMI şi a Comisiei Europene se află înperioada 26 iulie - 4 august la Bucureşti pentru o nouă revizuire a acorduluicu România, care va evalua modul în care România a îndeplinit criteriile deperformană stabilite pentru finele lunii iunie şi în cadrul căreia se discutăşi despre un nou set de prognoze macroeconomice.

În urma încheierii acestei revizuiri, Consiliul Directoral FMI ar trebui să supună aprobării, în luna septembrie, eliberarea celei de-aşasea tranşe din împrumut, în valoare de peste 900 milioane de euro.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-01-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image