2016-12-05 06:30

ECONOMIE


Vânzarea numerelor de telefon, practică ilegală

 |  19:46
Vânzarea numerelor de telefon, practică ilegală

Vânzarea sau cumpărarea numerelor de telefon prin intermediul rubricilor de mică publicitate din presă sau de pe internet este o practică ilegală, atrage atenţia Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

"Furnizorii de servicii de telefonie sunt singurii care pot, la rândul lor, asigna un număr de telefon utilizatorului final. Scoaterea la vânzare, de către un utilizator, a unui număr de telefon ce i-a fost asignat de un furnizor poate fi considerată o tentativă de fraudă, furnizorul fiind îndreptăţit să ia în acest caz o serie de măsuri, respectiv oprirea furnizării serviciilor prin intermediul respectivului număr, deconectarea numărului şi introducerea acestuia în carantină pentru o perioadă de timp sau returnarea utilizatorului final de drept, după caz", informează ANCOM.  Cei mai expuşi riscurilor sunt însă cumpărătorii acestor numere care, după ce plătesc uneori sume ce pot atinge chiar şi 1.000 de euro pentru un număr preferenţial, aşa-numitul „număr de aur” sau “număr de platină”, pot descoperi, la un moment dat, că nu îl pot utiliza. Potrivit ANCOM, transferul unui număr de telefon între doi utilizatori, cu toate drepturile şi obligaţiile care decurg din acest fapt, este totuşi posibil, dar se poate face numai cu acordul furnizorului şi în condiţiile stabilite de acesta, printr-un contract de cesiune. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639253-07-29



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image