2016-12-08 20:20

ECONOMIE


Voestalpine ia în calcul reluarea investiţiei în oţelăria din zona Mării Negre

 |  19:25
Voestalpine ia în calcul reluarea investiţiei în oţelăria din zona Mării Negre
Investiţia grupului austriac Voestalpine într-o oţelărieîn zona Mării Negre, evaluată la 6 miliarde de euro şi pentru care Româniareprezenta una dintre variante, alături de Bulgaria, Turcia şi Ucraina, este înpregătire şi ar putea fi repornită având în vedere evoluţia pieţei oţelului. "Investiţia de 6miliarde de euro a fost reprogramată, nu suspendată, iar decizia nu a avutlegătură cu România, ci cu criza mondială şi cea a oţelului. Proiectul este înpregătire, dar nu s-a luat nici o decizie. Industria oţelului o duce mai bineacum şi chiar Voestalpine lucrează la capacitate mărită. În aceste condiţii, sepoate gândi la investiţii mai mari", a declarat Rudolf Lukavsky, consiliercomercial în cadrul Ambasadei Austriei în România, citat de Mediafax. Pe dealtă parte, grupul austriac va construi, în intervalul iunie 2010 - iunie 2011,o fabrică de piese de oţel la Giurgiu. Proiectul, estimat la 20 milioane de euro,va fi cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial "CreştereaCompetitivităţii Economice". Centrul de prelucrare a oţelului va avea ocapacitate anuală de producţie de 130.000 de tone de tablă fină procesată, cuposibilitatea dublării acesteia. Pieţele ţintă sunt România, Serbia şi Turcia,în domeniile auto, aparatură electrocasnică şi industrie. Voestalpinecontrolează în România şi constructorul de material rulant Vae Apcarom Buzău(APC).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638942-10-21



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image