2016-12-03 00:19

ECONOMIE


Volumul de subscrieri în asigurări a scăzut în 2011

 |  14:21
Volumul de subscrieri în asigurări a scăzut în 2011

Volumul total de subscrieri ale celor 22 de companii membre ale Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), reprezentând circa 82% din piaţa de profil, a scăzut anul trecut cu circa 6%, la 6,5 miliarde lei, comparativ cu 2010.  Calculul s-a facut în termeni nominali, fără ajustarea primelor subscrise cu rata inflaţiei.

"În raport cu evoluția macroeconomică a României în 2011 care, conform cifrelor preliminare, a înregistrat o creștere a PIB (serie brută) de circa 2,5%, rezultatele pieței asigurărilor nu urmează același trend. Motivele sunt în principal legate de evoluția slabă a segmentelor de economie de care depinde piața asigurărilor și anume industria auto, leasing, construcții de locuințe, credite bancare, precum și de scăderea puterii de cumpărare a populației. Nu în ultimul rând este cunoscut faptul că există o anumită inerție a dezvoltării pieței asigurărilor în raport cu economia în ansamblul ei. Astfel , în perioade de recesiune, sectorul asigurărilor scade într-un ritm mai lent decât alte segmente ale economiei, în timp ce în perioade de revigorare a economiei, dinamica asigurărilor este mai puțin pronunțată decât restul sectoarelor de activitate", se arată într-un comunicat transmis miercuri de UNSAR, citat de NewsIn.

În ceea ce privește evoluția celor două linii principale de subscriere, asigurările generale respectiv asigurările de viață, acestea au înregistrat ritmuri complet diferite în 2011. Astfel, în timp ce prima categorie a continuat să scadă pe tot parcursul anului recent încheiat, cea de-a doua a înregistrat un trend ascendent în cea mai mare parte a anului.

În cifre, asiguratorii UNSAR au subscris anul trecut prime brute la asigurările generale în valoare de 5 miliarde lei, față de 5,5 miliarde în 2010, în scădere cu circa 9%. În același timp, asigurările de viață au înregistrat un plus de 6,4%, corespunzător unui volum de prime de 1,5 miliarde lei, față de 1,4 miliarde lei în 2010.

Analiza rezultatelor pe fiecare din cele patru trimestre din 2011 relevă faptul că în trimestrul IV piața asigurărilor a înregistrat un recul mai pronunțat în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, după ce în primele trei trimestre decalajul se diminuase treptat.

Principalul motor al pieței asigurărilor generale rămâne segmentul asigurărilor auto. În 2011, asigurările RCA au contribuit decisiv la diminuarea cifrei de afaceri a membrilor UNSAR, scăderea față de 2010 fiind de 21%. În aceeași notă, asigurările CASCO au mai adăugat la pierderi un procent de 17%. Printre puținele linii de business care au înregistrat creșteri în 2011 se numără asigurările facultative de locuințe, cu un plus procentual de 60% față de 2010. Din datele provenite de la membrii UNSAR, numărul de contracte aflate în vigoare la sfârșitul perioadei de raportare a ajuns la peste 4 milioane, față de 1,8 milioane în 2010. "Precizăm faptul că este vorba despre asigurări facultative și nu obligatorii, cifrele pentru acestea din urmă fiind raportate de către PAID", se spune în comunicat.   În ceea ce privește evoluția asigurărilor de viață în 2011, segmentul de polițe tradiționale (cu randament garantat) au fost preferate în mai mare măsură de clienții societăților , primele brute subscrise fiind mai mari cu  aproximativ 12% față de 2010. Prin contrast, asigurările cu componența investițională (unit linked) au scăzut cu 2,3%.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-06-17

TAGURI: UNSAR, Asigurari, polite, subscrieri, auto



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Firmele de asigurări, “sfătuite” de transportatori să plece din România Reprezentanţii transportatorilor le sugerează asigurătorilor de RCA (răspundere civilă auto)... 14 Noi 2016 | (1)
Se modifică permisele auto. Ce informații vor conține în plus Autoritățile vor să modifice până la sfârșitul acestui an permisele de conducere, astfel ca... 24 Noi 2016 | (0)