2016-12-05 00:45

ECONOMIE


Vosganian: Anul 2011 va fi unul al stagnării, iar în 2012 criza se va croniciza

 |  15:04
Vosganian: Anul 2011 va fi unul al stagnării, iar în 2012 criza se va croniciza

Vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian, a declarat, vineri, că, potrivit datelor oficiale, anul 2011 va fi unul al stagnării economice, iar 2012 nu va marca ieşirea din criză, ci cronicizarea ei, şi i-a cerut premierului să demareze consultări cu opoziţia pentru acţiunile viitoare. Potrivit liberalului, prima constatare care se poate face în urma analizării datelor de la Comisia Naţională de Prognoză, BNR şi INS, este aceea că 2011 va fi un an al stagnării. "Nu poţi invoca anul agricol în susţinerea creșterii economice, nu produce locuri de muncă, nu produce salarii, nu produce impozite la buget, resurse investiţionale. Anul 2011, fără contribuția lui Răpciune și Brumărel, e un an al stagnării, în care resursele creșterii economice sunt în recesiune, de fapt.Am trimis interpelări la premier prin care îi solicităm să comenteze cifrele pe care le avem de la Comisia Națională de Prognoză, BNR şi INS", a afirmat Vosganian, citat de NewsIn.

Liderul PNL a precizat că cifrele prezentate de instituţiile menţionate indică faptul că, în primele şase luni din 2011 investiţiile nete din economie au scăzut cu 7% față de 2010. "Dacă socotim că rata investiţiilor în 2008 au fost de 32%, în 2009 de 26%, în 2010 de 22%, iar anul acesta probabil 20%, înseamnă că Guvernul ne împinge cu 10 ani în urmă", a avertizat fostul ministru de finanţe.

Similar, el a precizat că investițiile străine au avut o reducere dramatică, faţă de 9,5 miliarde euro în 2008 şi că vor fi sub două miliarde anul acesta. "Guvernul Boc ne-a împins cu 12 ani în urmă, când România risca să intre în incapacitate de plată", a afirmat Vosganian. El a punctat că, în 2012 va continua stagnarea economică şi nu va marca "ieşirea din criză, ci cronicizarea crizei". 

Liberalul a subliniat că, în condițiile în care se discută în termenii unui posibil transfer de putere, fiind şanse "de cel puțin 50% să avem un alt guvern", opoziţia cere categoric Guvernului să demareze consultări pentru acțiunile care urmează. "Un program anticriză nu se va putea încheia în 2012 şi nu vrem să ne trezim în situaţia de a anula tot ce au făcut dânşii. Considerăm că dezbaterea publică în ce priveşte economia românească trebuie bazată pe cifre, situată în realitate şi în urma unui dialog politic", a arătat Vosganian.

La rândul său, preşedintele Comisiei de buget a PNL, Daniel Chiţoiu, a atras atenţia că, deşi a fost prevăzută o creştere a veniturilor bugetare ca pondere în PIB până la 33,9%, această creştere e pusă numai pe seama atragerii de fonduri europene. "În privinţa veniturilor fiscale, îşi menţin ponderea pe următorii trei ani, la un nivel de 19,1 puncte procentuale în PIB. Înseamnă că nu au de gând să ia nici o măsură de reducere a evaziunii fiscale şi că nu au luat nici o măsură de creştere a colectării veniturilor fiscale ca pondere în PIB", a spus Chiţoiu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-07-25



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

MOSU
16 Sep 2011

cine vorbeste voi care ati dublat pensiile la puturosi ati scos la pensie la 45 de si ati umplut tara de pensionari si bugetari ati calculat pensiile pe ultimile trei luni lucrate de au pensii putorile care au muncit cate 20 de ani de 3 ori salarul minim de acum pensionarii au masini in linzung si cand lucrau nu aveau bicicleta alianta socialista a facut cel mai mare rau romaniei 100 de ani de opozitie hoooooooooo

Adauga un comentariu

Random image