2016-12-07 22:27

ECONOMIE


Vosganian: Economia e pe stagnare, nu pe creştere

 |  17:22
Vosganian: Economia e pe stagnare, nu pe creştere

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian apreciază că din „încâlceala” de procente prezentate de INS privind situaţia economică reiese clar că această perioadă nu a fost una a reluării creşterii economice, ci una de stagnare.„Comunicatul Institutului Naţional de Statistică privind rezultatele economice ale trimestrului al doilea este o încâlceală de procente şi de ajustări din care trebuie să fii mare specialist ca să poţi pricepe ceva. Pe ansamblu, comunicatul oferă o notă de optimism, am ieşit din recesiune, ne vom încadra în ţintele de creştere prognozate, vor veni şi investiţii străine etc. O anumită cifră, strecurată fără nici un comentariu, ne dă, totuşi, imaginea necruţătoare: creşterea economică reală pe primul semestru 2011 faţă de perioada similară a anului trecut e de numai 0,3%, ceea ce arată cât se poate de clar că această perioadă nu a fost una a reluării creşterii, ci una a stagnării”, scrie liberalul pe blogul său. El adaugă că această „performanţă” de numai 0,3% se situează în marja de eroare şi că  România se poziţionează la coada Europei. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-06-16



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image