2017-11-20 02:32


Alegeri amânate

 |  18:10
Alin Burtescu

În 2016 avem alegeri: locale, în primăvară, şi parlamentare, în toamnă. Logic, partidul care câştigă mai multe primării are şanse mari să facă şi majoritatea în Parlament.

Însă anul viitor se anunţă unul cu totul şi cu totul diferit faţă de ce am avut până acum din punct de vedere electoral. Strada şi-a spus cuvântul în noiembrie şi vrea schimbare. A cerut alegeri anticipate, dar momentan s-a mulţumit doar cu schimbarea guvernului. Altfel spus, oamenii vor să meargă la vot şi să aleagă.

Aici intervine problema actualelor partide. Se duc lupte crâncene pentru alegerile interne, gărzile vechi nedorind să renunţe la fotoliile calde din primării, consilii sau Parlament. Nominalizările finale vor fi amânate până în ultimul ceas permis de lege pentru înscrierea pe listele electorale. Toţi vor aştepta să vadă ce face concurenţa.

Un nou partid este anunţat pe la coţuri. Cel mai probabil, îşi va face apariţia prin ianuarie. Atunci, PSD şi PNL speră că vor vedea care le sunt potenţialii competitori. Se vor face imediat sondaje, cu marja minimă de eroare.

Oricine are un trecut, iar membrii noii formaţiuni politice vor fi luaţi la puricat şi tocaţi mărunt la televizor, în prime-time. Unii dintre ei au deja în CV o experienţă politică sau administrativă. Nu vom vedea prea multe figuri necunoscute, pentru că nu mai e timp de construire a notorietăţii.

Acestea fiind spuse, desemnarea candidaţilor va fi amânată şi calculele refăcute. În plus, toate partidele au un factor comun nedorit: DNA-ul.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-12-06

TAGURI: alegeri, partide, parlament, amanate



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova