2018-09-19 20:27


Austriacul Gerhard Roiss jigneşte 20 de milioane de români

 |  21:00

Într-un interviu acordat prin e-mail celebrului cotidian de nişă „Ziarul Financiar“ şi publicat ieri, Gerhard Roiss, şeful OMV, ne-a persiflat şi a comis, la adresa românilor, un act de cinism demn de Mefisto: „Continuăm să fim cât mai profitabili la Petrom, astfel încât să contribuim la bugetul de stat şi, astfel, la bunăstarea românilor”. La o asemenea declaraţie batjocoritoare replici imediat:Să mori tu, Gerharde, că practici tarife mari la benzină şi motorină ca să faci profit de 887 milioane de euro pe an Petromului, pentru bunăstarea norodului care s-a căutat prin buzunare de ultimul şfanţ ca să-ţi achite ţie preţurile nesimţite pe care le practici la pompele OMV Petrom?!? Nu era mai corect să ne spui că Petrom nu mai este o firmă românească, ci austriacă, şi că tu vrei să faci profit pentru tine şi ţara ta? Doar de aceea aţi externalizat un sfert din dividendele obţinute în 2011 şi aţi oferit redevenţe minore României! Şi de aceea aţi cumpărat cu un preţ ridicol, comparativ cu valoarea de piaţă, cea mai mare companie autohtonă!

Deşi Roiss are 60 de ani, el a continuat, cu impertinenţa unui tânăr râzgâiat, să explice pe un ton malefic: „România este un importator net de petrol şi produse petroliere - 60%  ţiţei şi 29% produse petroliere”. La această afirmaţie mizerabilă, colegii de la ZF nu s-au putut abţine şi au punctat un fapt ştiut de toată lumea: că OMV a închis rafinăria Arpechim, preferând să importe benzină, decât să o producă local. Iar eu adaug, referitor la motivul ferecării Arpechim: pentru că OMV a înţeles cum merg treburile pe la noi cu TVA şi cum se pot obţine profituri uriaşe din importul de produse petroliere.

Dar, în imensa lui infatuare, uitând că presa nu doarme, austriacul Roiss s-a dat de gol când a insistat să precizeze de ce România importă petrol 60%.

Tot ieri, din Bursa lui Make, aflăm că preţul ţiţeiului a scăzut la New York Exchange cu 15% faţă de septembrie 2011. Adică, din septembrie, obraznicul Roiss, în loc să scadă preţul produselor petroliere cu 15% într-o pondere de 60%, le-a crescut aşa, că-i plac lui meleagurile mioritice, şi cu gândul la „bunăstarea românilor”! Câtă lipsă de respect faţă de români gâlgâie în mintea acestui austriac îi las pe compatrioţi să hotărască.

Prin aceste declaraţii lipsite de decenţă, şeful OMV a vrut să arate că el este un mare plătitor de TVA şi de impozit pe profit. Aşa este, dar toţi banii din puşculiţa OMV Petrom provin, în exclusivitate, din buzunarele românilor. Or, dacă Roiss ar fi dat ordin să nu se achite TVA şi procentul de 16% din profit, ar fi comis o pungăşie. Cu alte cuvinte, Roiss ar vrea să-i mulţumim pentru că nu este escroc!

OMV Petrom nu numai că încalcă legea - în curând vom demostra acest fapt extrem de grav, legat de alchimia practicată în depozite, cu densitatea produselor petroliere -, dar jigneşte piaţa de desfacere autohtonă. Pentru că tarifele mari de la pompă se reflectă în preţurile altor produse de larg consum, care numai bunăstare nu aduc pe masa românilor, pe al căror umăr se face că plânge austriacul Gerhard.

Plictisit să tot jignească poporul pe care îl jecmăneşte, Roiss s-a dat şi la Guvernul Ponta: „Politica de investiţii a Petrom depinde de stabilitatea fiscală. Orice schimbare va afecta investiţiile Petrom”.Vă reamintesc faptul că ministrul economiei, Daniel Chiţoiu, tocmai lansase ideea unei renegocieri a redevenţelor încasate de la Petrom, începând cu 2015, plecând de la o stare de fapt dezastruoasă pentru noi:la o cifră de afaceri din exploatare de 2,7 miliarde de euro, România a încasat redevenţe de numai 170 milioane de euro!

Da, morala nu are ce căuta în afaceri - a spus odată liberalul Viorel Cataramă -, dar şi falsa afecţiune faţă de cei pe care îi cocoşezi cu preţurile la benzină şi motorină dă ca nuca-n perete într-un discurs financiar. Sau poate crezi contrariul doar dacă te chemi Gerhard Roiss, eşti şeful OMV şi vrei să fii necivilizat în ţara în care faci profit de miliarde de euro din resursele ei naturale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-08-30

TAGURI: austriac, gerhard roiss, romani, jigneste, bursa, zf, chitoiu, ponta, petrom
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MARIA
06 Iun 2012

Daca si-au gasit prosti?Mai tineti minte ce guvern a privatizat Petromul?Mai tineti minte ce a facut Venezuela cu resursele naturale?Le-a NATIONALIZAT si ce rau le este!Si nu numai ei au facut asta.Si se mira ca pr.ostii ('espertii")ca de ce ne merge rau,nu avem venituri;lasa ca dam si cuprul,aurul,argintul etc.(Rosia M),resursele energetice(pe care le stiti) si noi votam cu "vin ai nostri ,pleaca ai nostri ,noi ramane tot ca prostii);ce ar fi sa-i votam pe cei care nu au mai fost,pe PATRIOTI!
NEUTRON
06 Iun 2012

Taxarea suplimentara a profitului care depășește media europeana ar fi un răspuns potrivit al guvernului român.
MIHAI
07 Iun 2012

Asa ne trebuie, meritam sa ne scuipe in ochi de cat de prosti am fost si continuam sa fim si ne mai si vaitam ca-i criza. Daca nu ne vom trezii din somn, ne va fi si mai RAU.
ANONIM
07 Iun 2012

Autorul vede lucrurile tendentios.Ar fi bine sa se intrebe "DE CE " inainte de privatizare PETROM era numai pe pierdere,era capusat si era firma din care se serveau toti? Sa se intrebe "CIT" din pretul benzinei si motorinei care "cocoseaza" romanul, ramine la statul roman(~60%). Sa se uite in jur si sa vada cite din intreprinderile de stat(nu ne vindem tara) sunt pe profit asa cum ar trebui?! A trebuit sa vina un strain si sa ne arate ca se poate si altfel si sa declare si profituri istorice si sa plateasca si dari la stat,ceea ce inainte nu se intimpla.Sa nu uitam ca statul roman sub o forma sau alta are 49% actiuni adica acest procent se aplica si la profit. Nu este frumos sa instigam oamenii fara sa spunem si ceea ce este corect.
CATA
07 Iun 2012

chiar nu putem boicot benzinariile petrom si omv??? sint atittea in tara asta (in afara de mol desigur) care pot fi folosite pentru a pune carburant. haideti sa incepem odata sa vedem atunci cit profit va mai face omv! si apoi sa determinam guvernul sa fie mai atent la cum foloseste omv gazele pentru ca fentind cosul pot fi inchisi definitiv si trimisi la ei acasa sa exploateze gaze acolo! ar trebui inasprite sanctiunile astfel incit la prim abatere le razi 50% din cifra de afaceri. la a dou ii inchizi!
VASILE46
07 Iun 2012

pentru profitul obtinut de petrom vinovat este BOMBONEL care a luat comisionul gras cand a vandut petrolul blestemat sa fie sa arda cum arde benzina .
ASKMENOQUESTIONS
08 Iun 2012

Si... pe cine ai vrea tu sa votam, Maria draga? Pe PP-DD, nu-i asa, OTV-isto?
ANONIM
08 Iun 2012

Cata daca boicotezi benzinariile OMV sau PETROM trebuie sa le boicotezi si pe celelalte deoarece nici ceilalti de pe piata nu sunt niste ingerasi.Trebuie sa intelegi ca aceasta este o afacere din cele mai profitabile si piata regleaza pretul.Dupa cum vezi consumul nu scade pt. ca romanul cel "cocosat" de preturi ar fi in stare sa se duca cu masina si la toaleta.Nu are ce miinca dar are Mercedes in fata blocului sa-i faca necaz vecinului. Conditiile au fost odata negociate si ce ai semnat ramine bun semnat pina la viitoarele negocieri. Lasati falsul patriotism, pt. ca si inainte, voi ...plebea nu vedeati un leu din aceasta afacere si permanent ne plingea-m ca este pe pierdere PETROM-ul.
ANONIM
08 Iun 2012

Nivelul de taxare nu poate fi mai mare decit nivelul agreat de UE. Accizele le-ar primi inapoi cei cu bonuri de benzina....dar nu te gindesti si la marea majoritate care nu au masini?! Nu uita ca valoarea combustibilului intra in pretul tuturor produselor si serviciilor. Pina la urma scaderea preturilor nu va avea loc cit timp consumul va fi la un nivel f. ridicat. Orice suprataxa are doua efecte: - compania va incerca sa -si recupereze pierderea pe spinarea consumatorului...deci tot fraierul pierde - compania isi va muta afacerile unde mediul de afaceri este mai atractiv si atunci, rezulta pierderi de locuri de munca si altele... Asa ca trebuie sa avem in vedere o solutie de compromis.Asta este....
GOGU
09 Iun 2012

Corect ! Solutia de compromis este nationalizarea Petrom si iesirea grabnica a Romaniei di super-statul comunisto-bolsevic, UE.
ANDROMEDA
01 Oct 2012

cand vinzi ceva, acel ceva NU mai este al tau; daca am vandut, asa ne trebuie!! de ce am facut-o? acum nu mai putem sa readucem tarii ce am avut ianinte decat, eventul, cu costuri foarte mari. domnia si prostia se platesc intotdeauna. numai universul si prostia sunt fara de sfarsit... acum ne uitam cu jind la altii cum prospera, iar noi am ramas nu cu univesrul ci cu.....
EMILIA
03 Feb 2013

NATIONALIZARE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...