2016-12-10 01:35

EDITORIAL


Băsescu apare, viitura-i mare!

 |  19:39
Băsescu apare, viitura-i mare!

DuduIonescu se arăta revoltat, la Realitatea TV, că autorităţile sunt consideratede vină pentru victimele inundaţiilor. Cum, domnule, a spus fostul ministru deinterne, şi dacă plouă e vinovat tot Băsescu?

Personal,îi dau dreptate: nu poţi spune nici “Iliescu apare, soarele răsare”, într-uncaz, nici “viitura mare”, în celălalt . Există însă oameni care nu abordeazălucrurile din perspectivă raţională. Gândirea mitică rămâne o forţă importantăîn structurarea votului popular, cum ar scrie în manualele de securitatenaţională semnate de şeful de la Lacuri şi Parcuri, Radu Dan Septimiu Popa,dacă pe lângă promovarea cenzurii acesta s-ar ocupa şi de alegeri. Când câştigi puncte povestind vrute şinevrute la OTV, alături de mame-omizi şi ghicitori în tarot, trebuie să accepţişi pierderile cauzate de constatarea că, din şase ani de mandat, în patru aiavut inundaţii.

Fărădiscuţie, e greşit să-l acuzi pe şeful statului de toate relele. Cei din jurulsău profită la fel de mult de pe urma asocierii şi împart aceeaşi răspundere. Afost extrem de convenabil pentru administraţia statului comunist să dea vina peCeauşescu. Astfel, tot felul de înalţi demnitari, de la şeful Editurii Tehnice pânăla şeful misiunii Navrom din Anvers, au avut cariere frumoase după 1989, deşiau fost parte din aparatul care l-a făcut posibil pe Ceauşescu.

Totuşi,dacă Traian Băsescu insistă să ia singur aproape toate deciziile, e normal săîncaseze şi majoritatea criticilor. Cel mai recent exemplu e dat de TVR. Odatăa îndrăznit şi Boc să pună un om fără să-i ceară permisiunea şi praful s-a alesde propunerea sa. Ce miză era şefia TVR? Nu se putea controla instituţia cuomul lui Boc, trebuia să fie neapărat omul lui Băsescu? Se pare că preşedintelenu se poate abţine: a devenit dependent. Fără rezultate cu care s-ar putea mândri (măcar Ceauşeşscuavea ctitorii), Băsescu îşi găseşte satisfacţii imediate în exerciţiuldomniei, pur şi simplu.

Evidentcă, într-un astfel de efort, preşedintele nu poate reuşi fără colaborareaaparatului de partid şi de stat. PNŢCD a dispărut şi din vina lui Dudu Ionescu,nu doar a lui Radu Vasile. Ambii au fost recuperaţi de Băsescu. Să fie într-unceas bun!


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638935-11-12



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

SOCRATES
03 Iul 2010

domnule ,eu am o singura nedumerire (am mai multe,evident)de ce domnul presedinte TUTUIESTE pe toata lumea??? asa o fi politicos??? intilnesti prima oara un om si te adresezi frumos cu TU....intreb si eu (chestiile cu pasarica si gaozaru' e folclor....

Adauga un comentariu

Random image