2016-12-03 00:36

EDITORIAL


Băsescu, Ponta şi sexul pensionarilor

 |  19:58
Băsescu, Ponta şi sexul pensionarilor

Mai mult ca sigur că Victor Ponta nu va fiarestat preventiv. Chiar dacă specialistului în drept constituţional, Emil Boc,i s-a părut că sesizează o mită în fraza "cel puţin zece indivizi caremi-au strâns mâna la mine în birou şi mi-au spus că or să voteze moţiuneaaseară şi-au primit ceea ce trebuia să primească". Dar nişte interceptăricinstite tot s-ar putea lega de un eventual denunţ al lui Gelu Vişan, ca săafle şi publicul, din viitoarele stenograme, care a fost strategia Opoziţiei lamoţiune. Din afară, pare un joc la cacealma, care arată că Ponta s-a străduit,măcar, nu ca Antonescu. Liderul PNL s-a ocupat exclusiv cu scriitura dediscursuri, pentru plen şi televiziuni, Ponta a încercat singura carte pe careputea miza: să dea senzaţia unor parlamentari PDL, mai slabi de înger, că dacănu votează, alţi “trădători” o s-o facă şi ei rămân cu buza umflată. Dinpăcate, n-a reuşit şi e normal aşa: nu poţi să joci la cacealma când adversarulîţi vede cărţile, sau, mai precis, le ascultă la cască.

Dacă din moţiunea din 27 octombrie nu s-aales nimic, şi mai mare este misterul legat de noua încercare de a-l da jos peEmil Boc. UDMR, se pare, a promis căîntoarce armele în primăvară, ca să asocieze iarna cumplită care se apropie cu guvernulPDL-UDMR, nu cu noul guvern PSD-PNL-UDMR. Nu mai spun că modul de predare alistoriei este un subiect vital pentru partidul scriitorului Marko Bela, caregândeşte cu limba, nu cu creierul. Şi atunci?

Nici măcar pentru public nu e o temă capitalădacă secuii învaţă geografia în maghiară sau în hindi. Ce parlamentar din arculputerii se va arunca de la balcon ca să apere autonomia universităţilor,subiect care îi interesează pe circa 500 de rectori şi 800 de decani?

Poate că românii au frisoane când îl aud peşeful şefului premierului Boc, Jeffrey Franks, declarându-se "îngrijorat"de ipoteza că legea va obliga Guvernul ca, de la 1 ianuarie, să aducă din nou salariilela nivelul anterior tăierii cu 25%. Pe asta ar trebui să se certeparlamentarii! Ştiţi cum e să discuţi acum dacă grădiniţa se termină la 5 saula 6 ani? Ca şi cum, după ce Băsescu a stabilitcă bărbaţii se pensionează la 64 şi femeile la 60 de ani, te întrebi la cevârstă pot ieşi la pensie românii care şi-au făcut schimbare de sex.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638946-03-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

SILE
29 Oct 2010

Chiar credeti ca exista cei 10 care i-au promis lui Victor Ponta ca vor vota motiunea? Inseamna ca sunteti mai naiv decit el. O zi buna!

Adauga un comentariu

Random image