2016-12-05 00:36

EDITORIAL


Bolnavii de cancer din România, între incertitudine şi adevăr!

 |  14:20

Bolnavii de cancer au suferit foarte mult în urma ultimelor reglementări impuse de autorităţi. Noua taxă clawback reprezintă o ameninţare în plus, deoarece suprataxarea industriei poate avea consecinţe nefaste asupra pacienţilor. Cele mai importante consecinţe sunt reducerea accesului pacienţilor la medicamente şi o acoperire redusă a nevoilor pacienţilor nou diagnosticaţi.

Cea mai mare temere a acestora este că vor rămâne fără medicamente. Bolnavii de cancer au avut foarte mult de suferit în urma ultimelor reglementări, începând cu interzicerea comercializării tratamentelor injectabile în farmaciile cu circuit deschis şi terminând cu schimbările în cazul listei C2. Tot ce-şi doresc aceşti pacienţi este să nu se confrunte, din cauza acestei taxe, cu dispariţia medicamentelor din farmacii.

Una dintre sancţiunile aplicate producătorilor de medicamente care nu plătesc contribuţia trimestrială este scoaterea medicamentelor acestora de pe lista de compensări şi gratuităţi, ceea ce înseamnă că mulţi bolnavi fie nu îşi vor mai găsi tratamentele în farmacii, fie vor fi obligaţi să plătească din buzunarul propriu tratamente în valoare de mii de lei.

Mai mult, există riscul ca producătorii de medicamente, pentru a putea achita taxa, să nu mai comercializeze anumite medicamente în România, ceea ce înseamnă că unele medicamente, printre care şi cele de ultimă generaţie de care depinde viaţa pacienţilor, să nu mai poată fi găsite în farmacii.

Un ultim aspect care ne îngrijorează este cel legat de bolnavii de cancer nou diagnosticaţi. Anual, 75.000 de români sunt diagnosticaţi cu o formă de cancer şi printre ei sunt bolnavi în stadiu avansat care au nevoie de tratament într-un timp cât mai scurt pentru a avea şanse cât mai mari să supravieţuiască, să nu fie nişte numere pe o listă de aşteptare. În acest moment, la comisia de oncologie de la nivelul CNAS aşteaptă peste 10.000 de bolnavi.

Cu siguranţă nimeni nu îşi doreşte să sufere de cancer, dar fiecare dintre noi trebuie să avem certitudinea că, în cazul în care ne vom îmbolnăvi, vom putea beneficia de un tratament care să ne salveze sau măcar să ne prelungească viaţa. Noua măsura clawback ne privează de această certitudine. Cazul retragerii filialei din România a producătorului de morfină rapidă sub formă de tablete este doar bulgărele care va genera avalanşa plecării companiilor farmaceutice de pe piaţa românească.Consider că sacrificarea populaţiei bolnave în perioada de criză, pe lângă faptul că poate fi considerată genocid, va avea efecte profunde chiar asupra situaţiei economice, costurile pentru refacerea stării de sănătate a populaţiei vor creşte exponenţial în cazul în care nu se iau măsuri urgente acum, iar pentru zeci de mii de pacienţi va fi prea târziu.

Deşi situaţia a fost semnalată către Ministerul Sănătăţii şi CNAS  periodic de la începutul anului 2009, aceste instituţii nu au răspuns apelurilor noastre şi au recurs chiar la măsuri de excludere a reprezentanţilor pacienţilor acreditaţi la nivelul comisiilor.

În prezent, situaţia este la limită. În lipsa unui sprijin imediat vom recurge la forme de protest radicale, pentru a atrage atenţia societăţii româneşti şi internaţionale asupra problemelor cu care se confruntă pacienţii bolnavi de  cancer din România. Vom sesiza totodată în cel mai scurt timp forurile europene cu privire la situaţia din România.

De aceea, noi sperăm că drepturile pacienţilor vor deveni o prioritate, iar reglementările care ne privesc vor respecta criteriile transparenţei, onestităţii şi dreptului la viaţă al pacienţilor români.

Facem apel la autorităţile române să abordeze problema într-o manieră globală, ce depăşeşte interese de moment sau de altă natură decât cea socială, şi să se gândească, încă o dată, la toate consecinţele pe care această situaţie le implică asupra cetăţenilor României.

Cezar Irimia

Preşedintele Federaţiei Asociaţiei Bolnavilor de Cancer


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-08-14

TAGURI: bolnavi, cancer, romania, incertitudine, adevar



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Cioloș: Avem nevoie de o generație politică care să aducă adevărul în locul minciunii Premierul Dacian Cioloş afirmă, într-o postare pe pagina sa de socializare, că răul cel mai... 25 Noi 2016 | (12)
Campania anuală împotriva cancerului pulmonar Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) alături de Societatea de Medicina Familiei... 22 Noi 2016 | (0)