2016-12-07 14:30

EDITORIAL


Bătălia pe salarii se duce în direcţia greşită

 |  21:00

Deranj mare mon cher în coaliţie, ieri, după ce Jeffrey Franks a aruncat “petarda” salariilor bugetarilor în uşa Palatului Victoria. A fost de-ajuns ca şeful misiunii FMI să spună că băierele pungii cârpite ale bugetului de stat ar putea să fie deschise un pic, cât să-şi ia   angajatul la stat un sfert de porc de Crăciun, că s-a şi reunit de urgenţă coaliţia să dezbată problema şi să vadă cum iese din încurcătură. Adevărul e că pare o utopie să vorbeşti de revenirea, fie  şi parţială, a salariilor bugetarilor la nivelul din iunie 2010, când nu s-au terminat  disponibilizările la stat, iar Boc nu ştie de unde să taie şi ce biruri să inventeze ca să mai facă o respiraţie gură la gură unei economii semiparalizate. O fi dorit domnul Franks să capete simpatie în rândul românilor sau l-a luat gura pe dinainte? Nu ştim. Cert e că l-a pus în mare dificultate pe premier.

Că nu s-a reuşit nimic cu aşa-zisa reformă a statului, e limpede. După “n-şpe” strategii de restructurare şi zeci de mii de concedieri, firmele de stat continuă să acumuleze arierate şi să danseze pe marginea prăpastiei falimentului. Disperat de situaţie, FMI cere management privat la toate “găurile negre” ale economiei, ca ultimă soluţie înainte de privatizare. S-or fi convins şi ei că reforma românească se bazează pe principiul “să se facă, dar să nu se schimbe nimic”. 

De schimbat, s-a schimbat câte ceva, dar nu în bine. Bugetarii s-au “adaptat” la noul context şi lucrează mai puţin şi mai prost ca înainte de tăierea lefurilor. Lehamitea guvernează toate sectoarele de stat încă din vara trecută, iar greul e dus doar de sectorul privat, care s-a restructurat de nevoie până la limită. Şi, cu toate că veniturile angajaţilor de la privat au fost “tunse “ în tranşe de la începutul crizei, nimeni n-a organizat vreun miting şi nu şi-a dat în judecată patronul. S-a muncit mai mult, pe bani mai puţini, cu convingerea că fără acest sacrificiu, patronul va trage obloanele. Cu eforturile şi frustrările “privaţilor” s-a târât economia, în loc să se scufunde. Acesta e principalul motiv pentru care salariile în mediul privat ar trebui să crească înaintea celor de la stat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-01-06



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

CRISTI
02 Aug 2011

Dacă ne tot războim cu capra vecinului n-o să realizăm nimic. Bugetarul n-are nici un motiv de bucurie că au scăzut salariile la privaţi, fiindcă de acolo vine şi salariul lui. Nici privatul n-ar trebui să se bucure că s-au tăiat salariile bugetare şi impozitat pensiile, fiindcă o să resimtă şi el indirect tăierile astea prin reducerea consumului. Vina pentru astea aparţine incompetenţilor şi hoţilor politici din guvern şi administraţiile locale, nu vecinului.
MORARU ENERVAT
02 Aug 2011

Esti o prosta fara idei. Cine te-a angajat?

Adauga un comentariu

Random image