2018-07-16 19:42


Codruţ Marta este sub protecţie totală

 |  21:00

Vă mai aduceţi aminte de cazul jurnaliştilor români răpiţi în Irak?După un timp, preşedintele Traian Băsescu a ieşit în faţa opiniei publice şi a anunţat că ziariştii vor fi repatriaţi vii şi nevătămaţi. Atunci am înţeles că preşedintele Băsescu nu face declaraţii false cu happy-end. Pentru că Băsescu nu şi-ar fi riscat mandatul dacă nu ar fi fost sigur de faptul că, la data când a lansat promisiunea, cei trei răpiţi se găseau deja în siguranţă. Dar, din motive de luptă antiteroristă, ei se aflau sub protecţia unor pseudoterorişti - probabil agenţi secreţi CIA -, iar o perioadă din timpul petrecut de jurnalişti în camerele obscure a făcut parte dintr-o tactică cinică de protejare a surselor serviciilor secrete din Irak. Evident, previziunea preşedintelui Băsescu s-a adeverit: jurnaliştii au fost eliberaţi!

La mijlocul lunii martie, obscurul parlamentar Mihail Boldea a fugit din ţară în îndepărtata Africă, pentru a scăpa de acuzaţiile DNA. Găinarul Boldea este implicat în escrocherii cu imobiliare, în care câţiva cetăţeni au fost păcăliţi de banda deputatului pedelist. Într-o duminică, intempestiv, preşedintele Traian Băsescu a ţinut să se implice şi să declare că Mihail Boldea este “perfect localizat”, că “în orice moment” se poate declanşa operaţiunea de reţinere a sa, că “este o problemă extrem de importantă” şică “obiectivul” va fi adus în ţară prin intermediul autorităţilor române, pentru a se preveni “detenţia în străinătate”.

Ca şi în cazul jurnaliştilor răpiţi, previziunea lui Băsescu s-a adeverit sută la sută! După doar două zile, pe 26 martie, Boldea s-a predat Consulatului României de la Nairobi - Kenya.

Marta, mâna dreaptă a fostului şef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost dat dispărut de soţie. Poliţia l-a dat în urmărire întâi în ţară, apoi prin Interpol. Imediat a ieşit la lumină ocupaţia de bază a lui Codruţ Marta:colectarea de bani de la cei care comit evaziuni fiscale prin intermediul comerţului cu fructe, legume, cereale, carne, produse petroliere, şi care fac parte din organizaţia de crimă financiară coordonată de “onorabilul” domn Sorin Blejnar şi de finul său, Sorin Florea, încă mare şef al Gărzii Financiare Române.

Marta este omul care plimba banii de la evazionişti către şefii ANAF, Gardă şi PDL.

Marta ştie de unde s-au luat plasele cu bani şi unde s-au vărsat.

Marta ştie cine i-a dat banii obţinuţi de pe urma rambursărilor ilegale de TVA şi în ce conturi din străinătate şi pe ce nume au fost plasaţi.

Marta îi ştie pe toţi membrii filierei Blejnar-Florea-Rusu-Racz-Szwartzenberg.

Marta ştie cine a solicitat returnări ilegale de TVA. Şi mai ştie cine din ANAF şi MFP a aprobat aceste returnări.

Marta deţine lista celor implicaţi în traficul cu produse petroliere.

Marta este bine protejat. Pentru că Marta nu trebuie să vorbescă în public şi nu trebuie să dezvăluie în faţa judecătorilor tot ceea ce ştie despre evaziunea fiscală din România.

Marta nu trebuie să “ciripească”; el trebuie să rămână ascuns precum un mafiot care a devoalat procurorilor organizaţia criminală din care fac parte înalţi funcţionari de stat.

Marta este martorul ideal, este infractorul care a făcut parte dintr-o reţea care a delapidat miliarde de euro, şi nu dintr-o reţea de găinari marca Boldea. Iar preşedintele tuturor românilor, Traian Băsescu, nu suflă o vorbă despre scoaterea la lumină a Nebunului din faţa Reginei escrocheriilor cu TVA. Dacă facem o comparaţie cu celelalte două cazuri în care preşedintele s-a “infiltrat” în rezolvarea cazurilor şi s-a ţinut de promisiunile făcute public, în fuga „colectorului” Codruţ Marta, Traian Băsescu nu are nimic de previzionat. Şi nimic de comentat, de parcă fugarul Marta ar fi un oarecare infractor dat în urmărire internaţională prin Interpol de ochii lumii.

Marta pare a fi intrat într-un program de protecţie a martorilor. Dacă este aşa, înseamnă că “majordomul” particular al „onorabilului” domn Blejnar este cheia unor eventuale viitoare evenimente care vor putea zgudui România şi care vor avea forţa să arate imensa mizerie în care se scaldă înalţii funcţionari de stat, până la cel mai înalt nivel!

De aceea Codruţ Marta este bine păzit. Este protejat de sine însuşi, ca să nu vorbească gura fără el şi să scoată porumbelul! Iar, în final, să se prăbuşească dominoul înalţilor evazionişti.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-10-15

TAGURI: codrut marta, traian basescu, blejnar, mihail boldea





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


FLORIN
07 Iun 2012

Da. Este foarte posibil. Dar cine-l ancheteaza pe Marta ? Si cine l-a dat in urmarire generala ? Cumva procurorii de pe vremea lui Nastase ? Ori poate procurorii "incurajati" cu schimbarea din functie de colegul lor Ponta ? Oare serviciile nu stiu unde se afla Marta ? Sau cum a iesit din tara ? O fi uitat dl. director Maior din ce partid s-a retras ? Ori poate ca vrea sa-l sicaneze pe PSD-istul Ponta si nu vrea sa-i spuna de Marta ! Articolele dv. sunt interesante - dar zic eu ca este mai bine sa va pastrati luciditatea. Chiar toti cei insiruiti de mine nu stiu pe ce lume traiesc si se fac ca nu-l vad pe Marta ? Chiar toti au ordin de la Basescu sa nu-si faca datoria ? Si presedintele Romaniei este chiar atat de "tartor" incat toate autoritatile implicate ii stiu de frica - numai jurnalistii care-i vorbesc la per-tu nu ?
PENTRU GASHCA MONACO
08 Iun 2012

Niste baieti smecheri ar trebui sa se pregateasca pentru multa multa .uie
UDREA
08 Iun 2012

mai florine te-amm platit ca sa fii mai virulent! e moale mai omule, trebuia sa aperi onoarea dezonorata a lui basescu! Ce faci? la prima abatere te schimb! mai am "linge blide" o gramada! poate ii pun pe Gusa si pe Turcescu!
DAN SIRBU
09 Iun 2012

DOMNULE MIHAI PÂSLU-AVETI DREPTATE-MULTI COLABORATORI AI LUI MARTA ACUM AFIRMA CA NU-L MAI CUNOSC. DAR VA DAU UN EXEMPLU SI VA ADRESEZ RUGAMINTEA SA INVESTIGATI CAZURI MARI DE ABUZURI ,EVAZIUNE FISCALA,MITA,SPAGA-COMISE DE ANI DE ZILE DE UN INDIVID DE LA GORJ.INTAMPLATOR SAU NU CU PROTECTIE POLITICA A AJUNS SEF DE INSPECTORAT DE POLITIE LA GORJ. CINE IÎ ASIGURA PROTECTIE LUI CARAGEA.???????? VETI FII UIMIT UNDE POATE DUCE CORUPTIA IN JUDETUL GORJ. IN GORJ DNA,DGA,SIIPI,POLITIE,PROCURATURA-VAX-TOATE SUNT IN SLUJBA ACESTUI INDIVID-FOST SUBOFITER-ACUM OFITER PENTRU "MERITE" DEOSEBITE?????????????????. CU MULTIMIRI----
GICA
11 Iun 2012

Nu cred ca justitia va respecta legea. In Romania NU exista lege. Aceasta se respecta numai de catre prosti. Cei care sunt destepti ocolesc si eludeaza legea ceilalti o respecta si pierd. Sper sa se respecte legea si in Romania.
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova