2016-12-10 09:14

EDITORIAL


Comision de lux pentru un simplu harakiri

 |  21:00

Pe lângă faptul că ne-a dezvoltat abilitatea de a trăi într-o continuă improvizaţie, cu tot mai puţini bani şi zero speranţe, criza economică ne-a adus şi o revelaţie: e mult mai bine să fii angajat la stat decât la privat. Cu o condiţie: să faci parte din „elita” numită clientelă politică. Sau, dacă eşti om de afaceri, să faci cumva să te lipeşti de clientelă, adică de niscai contracte cu statul, căci nicăieri nu vei găsi un „partener de afaceri” mai incompetent, mai generos şi mai uşor de tras pe sfoară. Uneori se trage singur, dar nu-i bai, căci banii de care-şi bate joc sunt ai contribuabililor.

Un exemplu concludent îl reprezintă comisioanele prevăzute a se acorda unor firme de headhunting care vor descoperi nişte „manageri minune” pentru companiile strategice din subordinea Ministerului Economiei. Cifre ameţitoare au fost înaintate drept momeală pentru „vânătorii de creiere” care au şansa să câştige sume pe care nu le-ar fi văzut nici la Paris, nici la Londra pentru un astfel de job. „Doar” 1 milion de euro, fără TVA, este dispus statul să pună la bătaie pentru angajarea a patru manageri la Hidroelectrica, Oltchim, Electrica şi ROMARM.

E mult, e puţin? Depinde din ce parte privim. Experţii spun că pentru angajarea unui Chief  Executive Officer într-o mare corporaţie, headhunterii nu primesc mai mult de 100.000 de euro, sumă calculată în baza unui algoritm raportat la salariul pe care urmează să-l primească managerul. Dar, dacă stăm să analizăm atent ce misiune vor avea managerii privaţi din subordinea lui Ion Ariton, comisioanele nu mai par aşa mari. Căci specialiştii descoperiţi de headhunteri trebuie să aibă, pe lângă expertiza profesională indubitabilă, o uriaşă abilitate de a ignora comenzile politice venite pe filiera acţionarilor majoritari şi a Consiliilor de Administraţie. Adică a acelora care au şi pâinea, şi cuţitul.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-10-13

TAGURI: comision de lux, harakiri



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

GEORGE
07 Dec 2011

FELICITARI PENTRU ARTICOL !

Adauga un comentariu

Random image