CSM București, sac fără fund pentru banii cetățenilor
2018-08-15 03:10


CSM București, sac fără fund pentru banii cetățenilor

 |  14:13
CSM București, sac fără fund pentru banii cetățenilor

Clubul Sportiv Municipal (CSM) București are cheltuieli anuale de circa 15 milioane de euro, dar niciodată nu a anunțat bugetele anuale ale fiecărei secții din club.

De asemenea, nu a anunțat nici cât anume din acest buget anual uriaș este destinat juniorilor, și cât seniorilor. E normal și firesc ca  bucureșteanul să știe cât cheltuie municipalitatea din banii publici pentru secțiile de yachting, scrabble, dans sportiv, caiac-canoe, baschet, șah, moto, rugby sau handbal. Dar, toate aceste cheltuieli din banii publici sunt deocamdată secrete și, poate tocmai de aceea, cei care au condus clubul în ultimii ani și-au permis să schimbe antrenorii precum șosetele, iar jucătorii sau jucătoarele după modelul anvelopelor de iarnă, ori de vară. Două cifre, devenite recent publice în baza Legii 544/2001, demonstrează că CSM București este un sac fără fund. Participarea echipei feminine de handbal CSM București la Final Four-ul Ligii Campionilor de la Budapeste, din perioada 12-13 mai 2018, “a costat 40.378 de lei, cazarea și masa fiind asigurate de către organizatori”. Practic, pentru transportul întregului lot al CSM București, inclusiv staff-ul, a costat circa 9.000 de euro. În schimb, la Final Four-ul Ligii Campionilor de la Budapesta “au fost prezente 16 persoane din cadrul Primăriei Municipiului București și din cadrul CSM București, iar cheltuielile au fost efectuate conform Normelor Financiare pentru Activitate Sportivă desfășurate la nivelul CSM București în conformitate cu HCGMB nr. 652/2017. Suma decontată cu această ocazie a fost 73.578 de lei”.  Ca atare, CSM București a decontat pentru “16 persoane din cadrul Primăriei Municipiului București și din cadrul CSM Bucuresti” vreo 16.000 de euro, adică circa 1.000 de euro de persoană pentru două zile petrecute în capitala Ungariei. Cine sunt aceste persoane? Numai conducerea CSM București știe pentru cine a decontat din banii bucureștenilor, câte 1.000 de euro de persoană. De ce nu sunt făcute publice numele acestor persoane? Pentru că putem!


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-07-30

TAGURI: csm bucuresti, final four, primaria, handbal





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...