2018-12-14 03:56


Cum a descoperit cioara secretul fericirii!

 |  10:21
Cum a descoperit cioara secretul fericirii!

Majoritatea turiștilor care vin în România rămân impresionați de frumusețile întâlnite, spunând la unison că țara noastră este binecuvântată de Dumnezeu pentru că are ieșire la mare, ape curgătoare pe tot cuprinsul ţării, o deltă superbă şi unică în lume, câmpii mănoase și munți mirifici cu “fruntea-n soare”.

În plus, țara noastră este considerată ca fiind o oază de liniște și siguranță. Cu toatea acestea, în loc să ne bucurăm de ceea ce avem, căutăm permanent să ne raporatam la ceea ce au alte țări. Ai văzut cum e în Ungaria? Ce frumus e în Cehia? E superb în Polonia? Cât de interesant este în Israel? Dar, majoritatea dintre noi uităm sau refuzăm să vedem care este realitatea de la noi, nefiind mulțumiți cu ceea ce avem și constatăm uimiți cât de impresionați sunt străinii de România. Povestea cu cioara din pădure este o radiografie perfectă a realității românești cu semnificații multiple și o morală de ţinut minte. O cioară trăia în pădure și era absolut mulțumită de viață sa. Însă, într-o zi a văzut o lebădă…  “Această lebădă este atât de albă”, s-a gândit cioara. “Şi eu sunt atât de neagră. Această lebădă trebuie să fie cea mai fericită pasăre din lume.” Cioara i-a comunicat lebedei ceea ce gândea. “De fapt”, i-a răspuns lebădă, “simţeam că sunt cea mai fericită pasăre din împrejurimi până când am văzut un papagal care avea două culori. Acum cred că papagalul este cea mai fericită pasăre care a fost creată”. Apoi cioara l-a abordat pe papagal, iar acesta i-a explicat: “Am trăit o viață foarte fericită până când am văzut un păun. Eu am doar două culori, însă păunul are o multitudine de culori.” Mai târziu, cioara a vizitat un păun de la grădina zoologică și a văzut că sute de oameni s-au adunat ca să îl vadă. După ce oamenii au plecat, cioara s-a apropiat de păun. “Dragă păun”, a spus cioara, “eşti atât de frumos, în fiecare zi mii de oameni vin să te vadă. Când oamenii mă văd pe mine, imediat mă gonesc. Cred că ești cea mai fericită pasăre de pe planetă.” Păunul i-a răspuns: “Am crezut dintotdeauna că sunt cea mai frumoasă și fericită pasăre de pe planetă. Însă din cauza frumuseții mele, sunt închis în această grădină zoologică. Am cercetat cu atenție grădina zoologică și am realizat că cioara este singura pasăre care nu este închisă într-o cușcă. Așa că zilele trecute m-am gândit că dacă aș fi o cioară, aș putea să hoinăresc fericit pretutindeni.”

Morala: Aceasta este și problemă noastră a românilor. Ne comparăm în mod zadarnic cu alții și ne întristăm, dar fără să prețuim ceea ce avem! 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-04-30

TAGURI: turist, romania
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...