2018-05-21 04:21


Fenechiu fredonează prohodul pentru CFR Călători

 |  19:35
Marilena Dan

Pe linia marilor succese ale privatizărilor Oltchim şi CFR Marfă, Guvernul ar putea bifa, curând, încă o vânzare cu impact răsunător: cea a CFR Călători. Ministrul Transporturilor susţine că trebuie găsită urgent o soluţie pentru recapitalizarea companiei, care altfel ar putea fi trasă definitiv pe linie moartă.

Variantele de salvare ar fi, spune Fenechiu, încă un credit garantat de stat sau, de ce nu, privatizarea. Explicaţiile şefului de la Transporturi nu surprind pe nimeni: CFR Călători este într-o situaţie „foarte proastă”, cu datorii „uriaşe” şi nu poate fi revitalizată fără susţinere externă.

Triste veşti! Mai ales că ele vin la doar trei luni şi jumătate după ce Relu Fenechiu a numit un nou staff la CFR Călători, botezat pretenţios „management privat”, format din oamenii săi de încredere, care au condus şi înainte compania. Şi care n-au reuşit, se vede, să facă nimic pentru a o resuscita.

Privatizarea acestei „găuri negre” ar putea fi una dintre condiţiile impuse de FMI pentru încheierea unui nou acord cu România. Cum se privatizează, însă, nu e treaba Fondului. Important e să nu mai aducă pierderi la buget şi să nu mai facă alte datorii care nu pot fi acoperite niciodată.

Toate indiciile arată, în acest moment, că CFR Călători va fi privatizată după modelul aplicat la CFR Marfă, pentru care Relu Fenechiu a primit multe felicitări, inclusiv de la premierul Ponta. Primii paşi s-au făcut deja: CFR Călători a renunţat la rutele aşa-zis neprofitabile, pe care le-a închiriat unor operatori privaţi, care, ce să vezi, s-au priceput să le facă avantajoase. Şi care „mănâncă”, astfel, o felie groasă din subvenţia acordată de stat pentru acest serviciu cu caracter social.

Compania va continua să renunţe la secţiile care aduc pierderi, a anunţat Fenechiu, care nu exclude o asociere a CFR Călători cu o firmă privată, dacă nu se vor găsi bani pentru achiziţia de noi garnituri de tren. Şi cum operatorii feroviari privaţi din România pot fi număraţi pe degetele de la o mână, se poate anticipa uşor cu cine se va bate palma.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-07

TAGURI: Relu, fenechiu, cfr, olchim





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


POPA
11 Iul 2013

asa este, vine uraganul la cfr calatori !
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova