2016-12-04 03:59

EDITORIAL


Geaba se gudură Paul pe lângă Mihai I

 |  21:00

Paul Lambrino, alias Paul al României, salută cu entuziasm decizia instanței supreme de a recunoaște hotărârea unei instanțe străine prin care îi era recunoscută filiația cu Regele Carol al II-lea. Totodată, își exprimă speranța că această hotărâre judecătorească reprezintă un prim pas de reconciliere cu familia regală. Stau și mă întreb dacă Paul Lambrino mai are vreo urmă de rațiune când amușinează și se gudură pe lângă Majestatea Sa, doar-doar va primi și el un loc la masa succesorală. Refuz să cred că Paul nu este conștient de lipsa oricărei șanse ca Regele Mihai I să-și întoarcă fața către el atâta vreme cât și relațiile cu Regele Carol al II-lea erau reci. Sunt convins că vor urma procese peste procese îndelungate în care Paul va cere să fie primit cu forța la ospățul regesc și îmi exprim speranța că nu va exista nici o instanță care să-l oblige pe Mihai I să-i dea și lui Paul o felie din averea Casei Regale, pentru simplul motiv că nu ar exista argumente nici logice, nici juridice. Până una-alta, numai șeful familiei regale este cel care ia hotărâri în chestiuni dinastice. În altă ordine de idei, Paul are o avere (la care Mihai I a renunțat) considerabilă de pe urma lui Carol al II-lea, respectiv terenuri și construcții în Predeal sau la Scroviștea. Problema este că în acest din urmă loc, domeniul este administrat de stat și folosit ca protocol, în special de Președinție. N-are decât să-i ceară chirie cumătrului său. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-03-29

TAGURI: geaba, mihai I, paul lambrino, romania, regele carol al ii-lea



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Paul. PNL pro-occident Deputatul Andreea Paul susţine că PNL trebuie să transmită clar opţiunea fără dubiu... 24 Noi 2016 | (3)
Cartea zilei: Misterele Londrei. Marea familie, de Paul Feval Condamnat cândva pe nedrept, Fergus O’Breane a pierdut totul: părinţi, logodnică şi... 27 Noi 2016 | (0)