2016-12-05 12:41

EDITORIAL


Guvernul Emil Traian Ungureanu

 |  21:00

Încercând să-şi spele imaginea şi să refacă popularitatea partidului, Băsescu îşi bate joc de români şi de România. Le-a aruncat schimbarea Guvernului pe post de ciosvârtă ca să-i mai potolească, însă a adus un prim-ministru-spion. Care şi-a alcătuit singur un cabinet cu oameni stabiliţi de PDL. L-au alungat pe Igaş şi l-au adus pe Berca, un traseist politic, care, în timp ce era liberal, îl înjura pe Boc, iar acum susţine programul de guvernare întocmit de şeful său pe linie de partid. Au uşchit-o pe Udrea şi l-au adus pe Cristian Petrescu, trâmbiţa PDL şi partenerul de afaceri al ministerului pe care acum ar trebui să-l conducă. I-au făcut vânt lui Boagiu şi l-au adus pe Nazare, mâna dreaptă a doamnei de fier de la transporturi. Au scăpat de Tabără şi l-au propus pe Fuia (de când visează băiatul ăsta acest minister), un afacerist prosper în domeniul agroalimentar (sic!) care scoate bani grei din biocombusitibili. L-au schimbat pe Ialomiţianu cu Bogdan Drăgoi, beizadeaua din umbra „tăticului” Dan Drăgoi, bun amic al lui Videanu, şi fost general de armată care a tras sforile unor megaafaceri din România (povestea e prea lungă şi încâlcită să poată fi rezumată aici). L-au ejectat pe Vreme ca să-i facă loc unei alte beizadele, Răzvan Mustea, odrasla unui fost lider local al PDL. Şi lista poate continua. Sunt curios cât mai înghit românii minciunile şi jocul de scenă ale acestui regim portocaliu (dar mai periculos decât codul de ger şi viscol), cât mai pot fi amăgiţi cu asemenea acţiuni ipocrite şi ieftine de promovare a imaginii. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-01-18

TAGURI: guvern, emil traian ungureanu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

VAL
09 Feb 2012

Nimic nou şi interesant în această însăilare.
GRIG.-SENIOR
10 Feb 2012

.Din capul locului,s-a incalcat flargant legea,in ce priveste nominalizarea premierului,deoarece in legea securitatii nationale,se mentioneaza expres ca,persoanele din serviciile secrete nu mai pot activa in politica un numar de ani.Apare,total,ne la locul ei imprejurarea potrivit careia,fostul prim ministru debarcat, dupa atatea proteste si decrebilizat total,prin simpla schimarea halatului dintr-o functie (de stat), in alta (de presedinte de partid),se face ca, stabileste in numele partidului retragerea in bloc a tuturor ministrilor din pdl;culmea,tot el se face ca,promoveaza o lista de tineri tinuti ascunsi,nemediatizati,pentru noul guvern,clamnad ca promoveaza tinerii in activitatea guvernamentala,ca o noua formula inedita,binefacatoare !Am auzit ca,multi dintre acestia,asa zisi,ncunoscuti,ar fi in majoritatea lor,fostii consilieri ai vechilor ministrii,obisnuiti cu vechile metehne de protejare a clanurilor si de sifonarea fondurilor bugetare. Mai mult ca sigur,unii din acesti tineri, intre 30-40 de ani,au deja unele pete destul de negative pe biagrafia lor,unii sunt sustinuti de parinti de calibru,renumiti pentru tot felul de combinatii,s-au depind direct de cei ce i-au impins in fata !.Se intelege ca, primul ministru debarcat,n-a facut nimic altceva,decat sa execute,in continuare,orbeste,sup aparenta activitatii de partid,punerea in practica a intregul aranjament stabilit la Cotroceni.Restul ministrilor,din partea celorlalte partide din coalitia guvernamentala care asigura mjoritatea parlamentara,(confectionata,in mare parte,prin deturnarea alegerilor precedente),au ramas nemiscati ,la posturile lor,lipiti de scaune,intrucat de votul lor depinde toata manevra respectiva si votarea guvernului in parlament.Acum udmr-ul ar putea sa-si ingroape viitorul.Asa ca,o parte importanta a vechiului guvern s-a transformat,automat,in guvern nou,nout !Tot ce am notat pana aici,reprezinta floare la ureche,constituie partea de suprafata a lucrurilor,partea vizibila a aisbergului aparatului guvernamental.Nu-i greu de ghicit, ce s-ar fi intamplat,in subsolul politicii,daca unii ministrii ramaneau si altii plecau!Incepea o zazanie intre ei, de mama focului !O cearta,fraticida interna,incrancenata,de mai mare dragul,cu motivatiile si justificarile de rigoare,cu invidii personale de tot felul,cu dezvaluiri spectaculoase,cu disolutia combinatiilor,cu desconspirari,care mai de care,tinute pana acum la secret in sertar,e in mape groase si mirositoare,care ar fi facut deliciul presei si al opozitiei.Dar timpul nu-i pierdut,orice este posibil !Daca asemenea aspecte negative,ar fi fost scoase acum la iveala,ar fi putut constitui un material letal, ca material de propaganda si acuzatii electorale,pentru alegerile viitoare.Cu toata formula de impachetare de mai sus,inca ramane in picioare,un pericol real greu de evitat,in perpectiva turnatoriilor reciproce si a scandalurilor inevitabile ce se pot isca. In noile conditii pot apare si multe razbunari din interiorul ministerelor,din partea celor nedreptatit de lungul timpului lPrimul ministru desemnat,istoric specializat in antichitati,fara nici-o legatura cu economia,a preluat intreaga placinta asa cum i-a fost pregatita,fierbinte si dulce-amara....Las la o parte ca,pe zi ce trece,apare ca o persoana extrem de controversata,incepand de la originea sa etnica,continuand cu modalitatie de afirmare si altor gafe impardonabile,terminand cu banuieli ca,n-ar fi strain de institutiile secrete straine,inca inainte de a fi numit sef la sie.Dumnealui,a trecut repede si formal,de ochii lumii,la dialogurile cu partidele politice din coalitie,a discutat cu persoanele propuse pe ministere,(adica impuse),a vizionat programul gata facut,pentru noul guvern,limitat in viziunea sa,de continuarea obligatorie a mostenirii de la predecesori,precum si de numeroasele restrictii angajate fata de organizatiile internationale finantatoare,in concluzie,nu prea promite mai nimic,in afara laudarii stabilitatii mult implorate !.De altfel,nici n-are cum?, sa faca mare lucru,avand in vedere timpul foarete scurt,care il desparte de viitoarele alegeri

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Băsescu: pe generali nu îi ia DNA Fostul preşedinte, Traian Băsescu s-a lăudat din nou, sâmbătă, la Suceava, că a... 20 Noi 2016 | (6)
Băsescu: PSD nu poate fi un partener al PMP Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, a declarat marţi, la Braşov,... 15 Noi 2016 | (5)