2016-12-09 04:05

EDITORIAL


Guvernul, între a da, a lua şi a fenta

 |  21:00

Trăim momentul în care românii nu mai speră ca statul să „le dea” ceva, ci doar să nu le mai ia. Criza şi ce-a urmat după i-a vindecat pe mulţi de naivitate şi de iluzia  că statul le va mai da ceva de pomană. Sfârşitul recesiunii e foarte departe, iar „pomenile” nu se mai dau decât în cadru organizat, de partid, la şefii de consilii judeţene şi la primarii care aduc sigur voturi.

Noul suflu al crizei, venit dinspre Occident, a îngheţat primele promisiuni ale politicienilor atraşi de mirajul electoral al anului care vine. Cei care au anunţat în pripă revenirea salariilor la nivelul din mai 2010 au trebuit să-şi înghită vorbele. Pentru moment însă, fiindcă minciunile n-au contenit.

Guvernanţii ne asigură că, în pragul noii crize mondiale, nu vor lua alte măsuri de austeritate, că salariile şi pensiile nu vor fi afectate, că nu e nevoie de noi împrumuturi de la chinezi sau de la FMI şi că nu trebuie să mai reducem cheltuielile publice. În fapt însă, zilnic se taie câte ceva: subvenţia la căldură, ajutoarele sociale, venitul minim garantat, tichetele de vacanţă, salariile compensatorii, bursele din educaţie. Reducerea CAS s-a amânat pe termen nelimitat. Se coace o nouă taxă auto, iar impozitele pe case se vor mări. Valul de concedieri la stat continuă, iar „unele pensii” vor fi îngheţate, după cum arată negru pe alb recent publicata strategie fiscală pentru 2012-2014. Din orice parte am privi, e clar că toţi vom fi afectaţi şi că „tăierile” continuă. Nu ni se va da, ci ni se va lua. Şi pentru că nu pot fenta criza, iar de performanţe nu sunt capabili, guvernanţii ne vor fenta pe noi. Încă o dată.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-07-21



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image