2016-12-06 20:09

EDITORIAL


Ialomiţianu anunţă reuşite noi în chirurgia bugetară

 |  20:01
Ialomiţianu anunţă reuşite noi în chirurgia bugetară

Dupăreforma dură aplicată la portofelul bugetarilor şi pensionarilor, calificată demulţi drept furt oficial, ministrul de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a ieşitla rampă, să anunţe că s-a destupat iar cornul abundenţei. “Guvernul dispune desuficienţi bani pentru plata salariilor şi pensiilor în acest an, ba chiar şianul viitor”, a spus ministrul. Explicaţia? “Economia funcţionează”, ne-atrântit Ialomiţianu, contrazicând, astfel, cifrele oficiale care i-au năucitpână şi pe reprezentanţii FMI, contrariaţi de faptul că experimentul Boc-Franksasupra României nu dă roade. “Cred că în anul acesta sunt premisele de a ieşidin recesiune", a adăugat oficialul, în limbajul său pitoresc, de om alcifrelor şi al promisiunilor deşarte. De crezut, nu-l crede nimeni. Nici n-aravea cum. Cel puţin nu în privinţa faptului că economia funcţionează. Aici emai tentant să-l credem pe Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI, care zileletrecute şi-a vărsat amarul la ziarişti: “Marea dezamăgire a FMI după doi ani deacord cu România este că economia încă nu a revenit pe creştere”.

Cumfondurile de salarii, pensii şi ajutoare sociale sunt fixe, stabilite prinlege, plăţile se vor face cumva. Nu e deloc sigur, însă, că toţi banii vor venidin economie, cum spune Ialomiţianu. Să ne amintim că, nu mai târziu de anultrecut, o mare parte din sumele necesare acestor plăţi a fost asigurată dintranşele de la FMI. În prezent, ca şi în trecut, fondul de pensii e gol, iarstatul împrumută lunar aproape o treime din banii necesari plăţii indemnizaţiilorcătre vârstnici, incapabil să acopere altfel acest deficit. Apoi, preconizateleeconomii din recalcularea pensiilor militare par să se fi dus pe apa sâmbetei,având în vedere că cele mai multe dintre ele - cel puţin aşa spune dl generalOprea – vor creşte. Cât priveşte economiile făcute după recalcularea celorlaltepensii speciale, acestea par o picătură în oceanul de 9 miliarde de euro, cât enecesarul pentru plata pensiilor. Unde mai pui că se anunţă un nou val depensionări, după ce Guvernul a decis să trimită acasă mii de ceferişti şidrumari, ce vor fi “acompaniaţi” de alte mii de angajaţi ai companiilor de statcare agonizează de 20 de ani şi care, la presiunea FMI, vor fi restructuratesau lichidate în lunile următoare?

Nicifondul de salarii nu stă mai pe roze. Liderii de sindicat, dar şi analiştiirăutăcioşi au avertizat încă din noiembrie că circa 80.000 de bugetari vorrămâne fără lefuri în 2011, întrucât fondul de salarii e insuficient. Nici n-atrecut bine Sfântul Ion, şi primarii au început să se plângă de faptul că baniipentru plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap sau a asistenţilormaternali, dar şi a profesorilor, nu ajung decât pentru câteva luni. Situaţia eidentică şi prin consiliile judeţene. Investiţiile majore, care ar puteareporni economia, lipsesc cu desăvârşire, iar “privaţii” nu ştiu ce artificiisă mai facă pentru a supravieţui. Sfidând evidenţele, ministrul finanţelor vineşi ne aruncă praf în ochi, doar-doar ne-o convinge că minusul e de fapt plus,iar criza e de fapt bunăstare.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639234-09-09



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image