2017-08-19 21:23


Iarna nu-i ca vara și DRAGNEA nu e TRUMP

 |  13:02
Eduard Ivaşcu

Donald Trump este departe și mai mult ca sigur că România nu se află printre prioritățile sale, însă umbra lui bate deja până la noi. Sau, în sfârșit, până la sediul PSD din Kiseleff, unde Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu și-au propus să facă România NORMALĂ dar, și aici intervine „geniul” lui Trump, au reușit să o facă și ei MARE, la fel ca peste Ocean, și deocamdată tot doar în stradă.

Pentru că nu e puțin lucru să scoți în stradă sute de mii de oameni în toată țara – ba chiar cel mai mare protest de după Revoluție, în București -, la doar o lună și ceva de la câștigarea alegerilor. Trump a făcut-o în America, Dragnea a reușit și el.

Strângerea de mână dintre cei doi, pe deasupra mesei și la lumina lumânărilor, imortalizată într-o celebră fotografie de paparazzi, a fost, pentru Dragnea cel puțin, mult mai mult decât atât.

Evenimentele ulterioare ne arată că liderul PSD a simțit-o ca pe o binecuvântare. OK-ul de care avea nevoie ca să scuture SISTEMUL de la București și să scoată „cătușele” din România, vorba inegalabilului Codrin Ștefănescu.

Votul care l-a adus la putere, văzut mai degrabă ca un drept divin, a fost folosit de Trump ca să se descotorosească cu prima ocazie de Procurorul general al SUA și de alți oficiali din justiție, în „Monday Night Massacre” (Masacrul de Luni Noaptea), așa cum a fost botezată operațiunea de către presa de peste Ocean.

La noi, pe malurile Dâmboviței, unde nu prea mai avem zile ale săptămânii care să nu fi fost „negre”, Dragnea a crezut că nu va fi nici o problemă dacă „fasonează” un pic Codul Penal, după mintea lui și a inginerului-jurist Iordache. Doar are sute de primari și șefi de prin Consiliile județene care îl presează să le ia de pe cap sabia lui Damocles, alias abuzul în serviciu, că doar nu degeaba au muncit ei cu spor în campanie. Ca să nu mai pomenim de mica sa problemă, „proprie și personală”, care îl poate duce în zona cu cătușele în câteva luni.

Prea sătul de „bullshit”-ul anticorupție al CSM, DNA și al Procurorului General, Dragnea s-a grăbit însă și a calculat prost.

Acum, de mână cu Grindeanu și Iordache, este cu spatele la zid dar, cu o încăpățânare oltenească demnă de o cauză mai bună, nu pare să își dea seama de asta. Adică cum, le-am mărit salariile și pensiile, alocațiile și ajutoarele, plus gratuități de-a valma, și ei tot ies în stradă? Și pentru ce?

„Eu dacă mor, am ales să mor în picioare!”, spunea recent Dragnea, cu referire la problemele sale cu justiția. Și era victorios în alegeri și înconjurat de partid. Acum este tot mai singur, chiar și în partid, iar „moartea” politică pare chiar mai aproape decât sentința penală.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-02-05

TAGURI: dragnea, trump, iarna, vara, codrin stefanescu, psd, sistemul



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri