2018-07-23 12:31

Impotenţa bugetarilor sau desfiinţaţi audienţele

 |  19:24
P24

Până să îşi caute dreptatea în justiţie, omul face tot ce poate să-şi rezolve problema. El depune cereri, reclamaţii, dă telefoane, întreabă, ajunge să ceară audienţe. Peste tot vedem afişate orarele de audienţe. Fie că sunt funcţii publice, aleşi prin vot sau numiţi politic, toată lumea îşi afişează programul de audienţe. Dar foarte puţini le şi respectă. De exemplu, primarii, miniştrii, parlamentarii.

Care este diferenţa dintre cei care şi-au câştigat poziţia prin vot sau cei care au ajuns într-o funcţie pe pile sau şi-au „câştigat” funcţia prin concurs?! Din punctul de vedere al fondului din care sunt salarizaţi, nu este nici o diferenţă. Trăiască bugetul public, de stat sau de orice fel ar fi. Toţi îşi trimit subalternii să dea ochi cu contribuabilul. Numai cu pile sus puse ajungi la cei cu funcţii. De ce se duce omul în audienţă?! Pentru că nu reuşeşte să-şi rezolve pe căi normale problemele. Noua filosofie a celor care sunt obligaţi, subliniez, obligaţi să ţină audienţe este frica de DNA. „Dacă eu ascult cetăţeanul şi mă duc la un director/funcţionar să-i cer socoteală că nu şi-a făcut treaba, el se duce la DNA şi declară că fac trafic de influenţă. Sunt anchetat, apar în presă, deci sunt corupt, partidul îmi dă cu şutul”. Asta aud în ultima vreme din partea bugetarilor. Este o altă formă de a nu-şi face treaba, de a denatura fondul problemelor, de a-şi încălca jurământul potrivit căruia el este în slujba poporului. Nu mai daţi case evacuaţilor, nici despăgubiri expropriaţilor, dragilor! Lăsaţi electoratul să se zbată în nevoi, că doar nu stă presa în faţa sălilor de judecată să vă pândească, să vă judece pe voi, nevinovaţi din naştere. Presa vine doar dacă o anunţaţi chiar voi, cei neprihăniţi, dar bine hrăniţi din banul public. Nu vă mai stresaţi cu audienţele, care oricum sunt inutile. Dar, şi mai bine, nu faceţi nimic. Lucrurile merg oricum mai departe şi cu voi, şi fără voi.

Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-28

TAGURI: impotenta, bugetri, audiente, trafic, influenta, dna, popor, electorat

Comenteaza pe facebook

Comenteaza pe site

ION B
28 Mai 2015

Doamna nu face prima data criza in privinta bugetarilor. Se pare ca atunci cand nu are subiecte, ca idei oricum nu are (sau are puitine si acelea fixe), mai scrie o compilatie cu bugetari. Ceea ce deranjeaza este generalizarea. Spun si eu "jurnalistii sunt aserviti, platiti de grupuri de interese, impotenti, linga ..., pupincu ..". E corect? Scrieti de "BUGETARI" dar dati exemplu "primarii, miniştrii, parlamentarii" care sunt ALESII NOSTRI! Peste tot scrieti de politicieni, "Lăsaţi electoratul să se zbată în nevoi", "partidul îmi dă cu şutul”, dar...."Asta aud în ultima vreme din partea bugetarilor", deci nu din partea politicienilor. In capul d-vs este multaaaaaa confuzie. Scrieti mai putin (poate deloc) si ganditi mai mult. Oricum fiind recidivista, doar daca o sa va vad poza, nu voi mai citi articolul.
ATENT
28 Mai 2015

Se vede ca Ion B nu prea umbla in lume sau e bugetar, altfel ar fi de acord. In plus, nu il obliga nimeni sa citeasca ceva sau sa aiba anumite simpatii. Eu subscriu si pot spune ca situatia este mult mai rea in relatia cu autoritatile, deci cu bugetarii. Spun ca au salarii mici, dar nu vorbesc de veniturile lor lunare, care sunt cel putin duble. Sunt prea bine platiti pentru cat muncesc. Mai scrieti, doamna, sa afle si ei ce credem noi si cate suportam de la plosnitele astea de bugetari.

31 Mai 2015

Uite cum vor sa se sinucida oamenii ca bugetarii nu-si fac treaba. sunteti o rusine de oameni
Random image

Ultimele stiri

Apa Nova