2016-12-05 22:58

EDITORIAL


Jertfa vorniceilor

 |  21:00

Boierii divanului s-au retras tăcuţi la conacul din Modrogan. În pâlpâierile tremurânde ale lumânărilor, la ceas de noapte, jupânii s-au scărpinat în barbă să-i facă voia lui vodă. Jupânesele mestecau gânditoare în chiselele cu dulceaţă: fluturările din gene n-au mai putut să stoarcă nici o lacrimă din ochiul aprig al stăpânului. Vodă le pusese pe cap un postelnic tânăr şi iute la mânie.

În zloata de pe uliţă gloatele cereau sânge boieresc şi vodă a trebuit să le facă voia: aşa a fost surghiunit micul medelnicer. Cale de întors n-a mai fost şi au trebuit să-şi trimită în luptă vorniceii. Nimeni n-a mai ţinut seamă că vorniceii erau cruzi şi nu amuşinaseră îndeajuns pe lângă vistierie. Boierii divăniţi socoteau că nu vor cuteza vorniceii să fie prea lungi de unghii şi-apoi erau cu toţii crescuţi pe lângă curţile lor. Iar dacă va fi să curgă sânge - mai bine să piară vorniceii!

Dar cine să ştie ce e în capul lui vodă? Tânărul postelnic care apucase buzduganul îşi dorea de multişor să-i apese pe toţi sub călcâi. Dar îl iubea vodă pe tânărul postelnic? Sau vestea îi fusese trimisă de dragomanul de la Înalta Poartă şi vodă a trebuit să se înconvoaie? Un ispravnic mai viclean socotea că postelnicul cel tânăr l-ar fi putut hicleni pe vodă, dar şi vodă era jivină bătrână, cu pielea tăbăcită. Dacă postelnicul cel tânăr a căzut pe scări în sus? Dacă vodă avea să-l lase pradă pe mâinile gloatelor? Căftăniţii din Modrogan se priveau printre gene şi îşi preţăluiau unul celuilalt vistieriile. Voievozi au fost mulţi ca şi postelnici iuţi la mânie, dar boierii cei mari au rămas de fiecare dată...


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-01-07

TAGURI: jertfa vorniceilor, modrogan, conac, boieri, divan



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

CHIAJNA
08 Feb 2012

Nu cred ca revista Cutezatorii ar fi publicat un text atat de infantil, atat din punctul de vedere al scriiturii, cat si al logicii autorului. Penibil, inciuda ifoselor de care editorialistul vostru face atata risipa
DANIEL
08 Feb 2012

Astia sunt noile achizitii care aveau nevoie de o paine? :))) Niste penibli cu aere, rupti de realitate. Cu astia vreti sa tineti ziarul? Clar sunteti pe duca.
ZORRO
08 Feb 2012

In pofida anteriorilor mei cred ca adevarul este asa cum il zice domnul Damian. Este o repetare a istoriei si daca vreti un exemplu din istoria contemporana, daca nu a placut epoca fanariota vi-l dau: amintiti-va de esalonul doi care a luat puterea in 1990! Nu credeti ca seamana izbitor?!
IULIA
08 Feb 2012

Felicitari pentru articol!
FANE
08 Feb 2012

degeaba ziceti, eu am ras la articolul asta, il si vad pe berceanu cu barba!
JDERUL MIC
08 Feb 2012

excelent articol. spre aducere aminte si povata..!!!!!
BUCURA
09 Feb 2012

damianeee iti placeee pe scaunuuu meuuu mai stai putin ca vin '''' sa nu se raceascaaaa te pup fraiere
IOAN
09 Feb 2012

mi-a placut!voda n-a trebuit sa se incovoaie ca e pe-o mana cu Inalta Poarta!
CURIOS
09 Feb 2012

Felicitari pt. articol. Reprezinta cu siguranta o punte reala intre trecut si prezent. doar ca eu nu inteleg care este Inalta Poarta: Bruxelles sau Tel Aviv?

Adauga un comentariu

Random image