2019-01-22 09:20


Jocurile Turciei în Marea Neagră

 |  14:15
Jocurile Turciei în Marea Neagră

În timp ce politicienii noștri se ceartă ca niște copii pe jucăriile de sub brad, țările din jurul nostru își urmăresc interesul național și fac mutări incredibile, cu efecte majore pe termen mediu și lung.

Este cazul Turciei, care a demarat, fără prea mare tam-tam, un proiect de o importanţă strategică uriașă. Astfel, Turcia a anunțat că va deschide o a doua cale maritimă directă din Marea Neagră, înspre sud, spre Marea Marmara. Este vorba de de coridorul Kucukcekmece-Sazlidere-Durusu, aşa-numitul proiect „Canal Istanbul”, o investiţie strategică enormă. Practic, este vorba de un canal artificial, larg de 400 m şi cu o lungime de de 45 kilometri, a cărui construcţie va fi finalizată până în 2023. Este un traseu paralel cu Bosforul, care va permite circulaţia a cel puţin 160 de nave pe zi, în majoritate tancuri petroliere. Pentru Turcia, decizia privind o astfel de investiţie nu poate însemna decât faptul că are deja asigurări că îi va fi consolidate statutul de „hub energetic“. În paralel cu prezentarea oficială a proiectului canalului, a venit și o altă ştire, de data asta de la Moscova: Gazprom va investi alte 3,28 miliarde de dolari în proiectul TurkStream, conducta de transport de gaze naturale. Iar prima linie a conductei, din cele două proiectate, a fost inaugurată în luna mai a acestui an şi va fi pe deplin operaţională la finele lui 2019.

Prima linie a conductei este gândită pentru a asigura aprovizionarea Turciei, iar a doua pentru transport de gaze înspre Europa. Proiectul noului canal Istanbul face parte dintr-o viziune mai largă, cea permisă de acordul de parteneriat strategic extins între Federaţia Rusă şi Turcia, dar este și o dovadă a deschiderii de ultimă oră a Turciei, din ce în ce mai structurată, către ţările din Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, mai ales către China. Dar mai există şi o dimensiune de excepţională importanţă şi cu o înaltă încărcătură simbolică. Până la acest proiect al canalului Istanbul, Turcia era „Gardianul Strâmtorilor”, conform Convenţiei de la Montreux. Dar, odată cu această responsabilitate, era supusă şi tuturor condiţionărilor înscrise în Convenţie. Aici, spre exemplu, printre multele altele, este înscrisă obligaţia de a permite trecerea din Marea Mediterană a navelor de război cu un maximum de tonaj admis şi cu timp limitat de sejur în Marea Neagră. Iar pe timp de război, Turcia poate decide închiderea strâmtorilor în cazul în care este putere beligerantă sau se simte ameninţată. Dar, de data asta, se creează o situaţie cu totul nouă, care va schimba fundamental echilibrul de securitate din zonă. Noul Canal este pe teritoriu turcesc, suveranitatea absolută şi necondiţionată asupra sa aparţine Turciei, singura care poate decide ce alte nave, în afara celor comerciale, pot naviga pe acolo, și poate sau nu impune condiţionări privind pavilioanele admise sau oprite de la navigaţie, poate sau nu decide dacă permite trecerea unor nave militare sau a submarinelor dotate şi cu armament nuclear. Ceea ce, brusc, ridică statutul Turciei ca element inconturnabil nu numai în calcului echilibrelor regionale de securitate, ci începe să-i confere un statut superior, de partener important al supraputerilor cu interese în Marea Mediterană, în întreaga zonă de sud-est şi de est a Europei şi mai departe, înspre întreaga zonă a Mării Negre şi Asiei Centrale.

De asemenea, trebuie să vedem care vor fi condiţionalităţile precise ce vor fi impuse de Turcia şi posibila legătură a folosirii acestui canal strategic legat sau nu de întreg sistemul de apărare al NATO în zonă. Asta pentru că, evident, tocmai datorită importanţei sale strategice, canalul va trebui apărat cu o serie de instalaţii militare specific, care pot sau nu să fie integrate în sistemele NATO, iar alegerea sistemelor defensive va da o primă indicaţie extrem de interesantă asupra viitoarei poziţionări a Turciei, responsabilă, împreună cu Rusia, de securitatea părții submarine a conductei TurkStream, prin Marea Neagră. Deocamdată avem o certitudine, şi anume apariţia în forţă a Turciei în altă zonă de securitate esenţială pentru Europa, zona energetică, vitală pentru supravieţuirea multora dintre statele membre din UE. Turcia nu numai că începe să-şi asigure independenţa energetică, dar are confirmat statutul de nod strategic, cu capacităţi care pot servi nu numai obiectivelor de acum ale TurkStream, ci, în anumite condiţii, fac parte din redesenarea zonelor de influenţă din Orientul Apropiat, putând exista legături cu alte trasee de conducte, dinspre alte regiuni, aflate acum în perioadă de conflict sau de post-conflict, care caută soluţii alternative la ofertele de până acum.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-27

TAGURI: turcia, marea neagra, istanbul, turk stream, rusia, canal
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri





loading...