2018-10-16 22:13


La, la…la o portocală!

 |  12:39
La, la…la o portocală!

Scandalul declanșat de înregistrările de la DNA Ploiești, avându-l ca protagonist pe procurorul Mircea Negulescu, cunoscut sub numele de “Portocală”, a scos din nou lumea în stradă.

E drept numărul celor care au protestat la Palatul Cotroceni și în fața sediului DNA este mult mic decât al celor care au protestat în Piața Victoriei. Protestele de la Palatul Cotroceni și sediul DNA sunt îndreptate împotriva președintelui Klaus Iohannis și a șefei DNA, Laura Kodruţa Kovesi, iar cei prezenţi au ținut să-și marcheze prezența în stradă, fără ca mitingul să fie autorizat, cu câte o portocală în mână. Portocale, portocale şi iar portocale! Practic, cei câteva zeci sau sute de protestatari, destul de zgomotoși când văd camerele de luat vederi, vor ca madam Kovesi să plece din fruntea DNA, iar Iohannis să se delimiteze de ea. Sunt ca o ceată, care la un semnal, adică când există vreun microfon prin apropiere, încep să se înfurie. Parcă sunt niște cocoși din versurile copilăriei învățate la grădiniță, adică , “Cocoşelul meu isteț/ Cocoțat pe un coteț/ Face mare tărăboi/ De se-aude până la noi/Cucuriguuuuuuuuuu….”. Numai că, acum, protestatarii vor să-și legitimeze acțiunile cu câte o portocală în mână semnificând astfel simbolizează abuzurile procurorului DNA Mircea Negulescu – Portocală. Nu există instituţie publică din România care să nu aibă o „portocală” gen Negulescu. Însă, protestatarii, au uitat prea repede că Iohannis și Kovesi vin cam de pe același meleaguri, adică din zona Sibiu, iar între cei doi au fost și există relații destul de bune. Așa că este greu de imaginat că Iohannis se va lepăda de Kovesi. Corb la corb nu-și scoate ochii! Dar ce facem cu portocalele?! Cum rămâne cu ele? Cine are mai multe? Greu de spus acum, dar merită încercat să ne aducem aminte de un șlagăr în mare vogă prin anii ‘70, care ar putea deveni un hit aşa cum a fost „Dansul pinguinului” în era Boc-Băsescu. Melodia ''Portocală',' compusă de Marius Ţeicu, pe versurile lui Ovidiu Dumitru, a fost lansată în 1973 de interpreta Anda Călugăreanu, devenind în scurt timp șlagăr. Versurile sunt ușor de reținut, iar melodia este foarte antrenantă, fapt ce a transformat acea piesă într-un ''evergreen'' al muzicii ușoare românești de la aceea vreme. Însă, refrenul acestei melodii ar putea deveni și azi un șlagăr, dacă ar fi interpretat de Iohannis sau Kovesi, de Dragnea ori Tăriceanu, de Pleşoianu sau Daniel Dragomir ori de Kovesi şi Onea: Într-o zi mi-ai dăruit-o portocală,/ Eram doi copii ce-aveau-o portocală,/ Lumea toată ne părea-o portocală,/ Soarele era și el-o portocală. (Da da da, da da da, chiar așa!).  La La, La La La-o portocală!


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-02-26

TAGURI: portocala, negulescu, dna, kovesi, iohannis
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


UITE CE MUSTATA
19 Feb 2018

NU E MARE, DAR E RARA.
Random image



Ultimele stiri






loading...