2018-05-24 14:54


Lecția specială a lui Ambrosio Martin

 |  10:46
Lecția specială a lui Ambrosio Martin

În urmă cu șase ani, spaniolul Ambrosio José Martín Cedres l-a înlocuit pe Karl Erik Bøhn ca antrenor principal al campioanei Ungariei la handbal feminim, Győr Audi ETO KC. Cu el la timonă, formația maghiară a câștigat Liga Campionilor EHF în anii 2013, 2014, 2017 și 2018, pierzând și o finală, în 2016, în faţa fețelor de la CSM București, pregătite atunci de danezul Kim Rasmunssen. Din 2016, el este și antrenorul echipei naționale feminine de handbal a României.

Duminică, aventura lui Ambrosio Martin la Gyor a luat sfârșit, urmând ca, din vară, el să pregătească echipa Rostov Don, din Rusia. Practic, în șase ani la Gyor, antrenorul spaniol a câștigat de patru ori Liga Campionilor EHF. O performanță unică și greu de egalat. Însă, ceea ce se știe mai puțin este modul cum acesta s-a impus în fața vedetelor de la Gyor, și cum a reușit să controleze vestiarul formației maghiare. Din prima zi când a ajuns la Gyor și până duminică, când a câștigat cel de al patrulea trofeu suprem, Ambrosio Martin a avut susținerea totală a conducătorilor de la Győr Audi ETO KC și mână liberă în pregătirea echipei. Ceea ce a contat enorm și rezultatele nu s-au lăsat așteptate.

După vreo două săptămâni de la instalarea la Gyor, spaniolul constată că marea vedetă a echipei și a Ungariei, Anita Gorbicz, începe să facă figuri la antrenamente și să inflameze atmosfera în vestiar. Atunci, Ambrosio Martin merge la președintelui clubului maghiar și îi spune ce se întâmplă. Răspunsul boss-ului de la Gyor a fost sec: „Tu ai fost adus să faci performanță și nimic altceva. Ai mână liberă la echipă să faci orice ca să obții cele mai bune rezultate”. Spaniolul a înțeles imediat mesajul conducătorului și, a doua zi, Anita Gorbicz a fost scoasă din lotul Gyor-ului. A fost șoc la clubul maghiar și la naționala Ungariei. Era incredibil: marea vedetă Anita Gorbicz a fost scoasă din lot! Comentarii peste comentarii, declarații peste declarații. Degeaba!

Conducerea lui Gyor a mers pe mâna lui Ambrosio Martin. După vreo două săptămâni de stat pe bară, Anita Gorbicz vine spăşită la sală și își cere scuze față de antrenorul spaniol, rugându-l  să o primească la antrenamente. Ambrosio Martin o reprimeşte la antrenamente, și de atunci s-a făcut liniște în vestiarul lui Gyor, iar Gorbicz a ajuns să joace chiar și extremă, fără să mai miște în front.

În această primăvară, conducătorii de la CSM București au vrut să-l aducă antrenor în locul danezei Helle Thomsen, care era venită la echipa municipalității doar de doar șapte-opt luni. Antrenorul spaniol a refuzat oferta celor de la CSM București. Ulterior, Helle Thomsen a fost demisă și în locul ei a venit, pentru șapte săptămâni, suedezul Per Johansson, cel care mai condusese echipa bucureșteană cu un an în urmă, pentru vreo două luni.

Per Johansson era al treilea antrenor principal de la CSM București, într-un an competițional, după Aurelian Roșca și Jakob Vestergaard, care și el a mai fost la CSM București. Practic, în doi ani, CSM Bucureşti a avut patru antrenori în cinci mandate: Jakob Vestergaard, Aurelian Roșca, Per Johansson, Helle Thomsen și, din nou, Per Johansson, luând de două ori bronzul în Liga Campionilor. În schimb, Gyor a avut același antrenor, nu doi ani, ci șase, și a câștigat de patru ori Liga Campionilor EHF. Din cauza acestor schimbări pe bandă rulantă a antrenorilor, Ambrosio Martin a refuzat oferta CSM București, în condiițile în care era și selecționerul României, ceea ce spune foarte mult de atmosfera de la clubul municipalităţii. Dar pe cine mai interesează faptul că, deși Primăria Capitalei a plătit şi plătește şi acum, cu foarte mulți bani, o armată de antrenori de handbal, nimeni dintre cei care manageriază cubul nu dă socoteală pentru această risipă de bani publici.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-21

TAGURI: csm bucuresti, gyor, handbal, martin, antrenor





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova