2016-12-08 08:21

EDITORIAL


Libia ca o pradă pentru occidentali

 |  21:00

Conflictul din Libia şi-a dezvăluit în aceste zile adevărata miză: banii. Disperarea după resurse şi lichidităţi i-a determinat pe europeni să dea startul cursei pentru petrolul libian, chiar dacă luptele nu s-au încheiat. Un război reprezintă o sursă importantă de a face profit.Pe lângă contractele legate de petrol şi gaze, reconstrucţia este o afacere de miliarde de euro.

Statele care şi-au dat mâna pentru loviturile aeriene ale NATO împotriva regimului lui Gaddafi sunt în prezent concurente în încercarea de a obţine contracte profitabile cu libienii. Şi cum acţionează? Pompează bani în Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT), deşi nu se ştie exact cine va câştiga lozul cel mare. Astfel, de la naşul italian să fie o jumătate de miliard de dolari, peste 1,5 miliarde de dolari din partea ONU în active neîngheţate libiene şi 300 milioane de dolari de la naşul turc. Media internaţională nu a trecut cu vederea cum Franţa şi Italia au început să se războiască pentru reuşita intereselor proprii în Libia.Italia şi Franţa au depins de petrolul libian în 2010, cu 22%, respectiv 16% din consumul total brut.Franţa are deja contracte cu CNT pentru 28 miliarde dolari, în vreme ce Italia are doar contracte de 1,5 miliarde dolari. Se pare că CNT a taxat Italia pentru legăturile strânse ale premierului Silvio Berlusconi cu regimul lui Gaddafi în domeniul energiei şi nu numai. După cum arată jocurile, în acest moment preşedintele francez a câştigat prima rundă, mai ales că va organiza şi o conferinţă care va pune bazele noii Libii democratice. Cu toate acestea, întotdeauna e loc de o afacere mai bună.

Libia a ajuns deja o poveste clasică: după război, vitejii contractori se arată.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-02-02



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

FRONTPRESS.RO
30 Aug 2011

Bine spus... Exact ca in Irak!
ADA
31 Aug 2011

Nu era evident de la bun inceput? Ca, dealtfel, in toate miscarile induse din 1989 incoace, numite, spre ... linistea noastra, revolutii.

Adauga un comentariu

Random image