2018-11-20 00:03


Mărțișorul Dochiei, din vremea lui Arghezi

 |  12:57
Mărțișorul Dochiei, din vremea lui Arghezi

La 1 martie, se considera că iarna devine amintire, iar primăvara își intră în drepturi. Practic, Mărțișorul era medalia de aur a primăverii. Numai că, sărbătoarea Mărţişorului din acest an aduce și o premieră inedită, din punct de vedere ale vremii, pentru România: de 1 martie nu a mai nins din 1965, adică de 53 de ani, dar au mai fost ani când a nins în martie și aprilie.

Potrivit meteorologului Romica Jurca, până în data de 20 martie, fenomenele de iarnă sunt considerate normale, iar după aceea, periculoase, în special pentru vegetație. De-a lungul timpului, au mai fost episoade cu ninsori târzii, în intervalul 25 martie – 15 aprilie, inclusiv în Capitală, în anii: 1962 – pe 26 martie și 3 aprilie, 1963 – pe 25 martie și 4 aprilie, 1965 – pe 1 și 13 aprilie, 1966 – pe 27 martie, 1969 – pe 25 martie și 10 aprilie, 1972 – pe 25 martie, 1974 și 1988 – pe 15 aprilie, 1990 și 1992 – pe 11…12 aprilie, 1995 – 29 martie și 11 aprilie, 1996 – 15 aprilie, 1997 – 26 martie, 7 aprilie, 2001 – 30 martie și 14 aprilie, 2003 – 7 și 8 aprilie, 2012 – 7….8 aprilie, în nordul Moldovei, la Suceava, s-au depus 30 cm de strat de zăpada. De asemenea, în 1997, chiar pe 23 aprilie, a nins în țară, au fost înzăpezite drumuri, iar în județul Harghita, vântul puternic a doborât  o pădure de brad, în jurul a 2 milioane de metri cubi. Așadar se poate spune acum că fie iarna cât de rece, numai Mărţişorul de-ar trece.

Mărţişoarele au fost și sunt simboluri prin care primăvara se reflectă în aceste talismane fragile, al căror mister s-a atrofiat de-a lungul timpului și chiar s-a vulgarizat. Taina mărţişoarelor doarme printre poveştile bunicilor, a căror amintire s-a cam pierdut. Însă, nu trebuie uitat că la români, mărţişorul, ca obiect simbolic, a fost alăturat Dochiei, personaj mitologic, a cărei zi era sărbătorită la 1 martie. Cercetătorul Ion Ghinoiu spune despre șnurul de mărţişor că este o funie a timpului, de 365 sau 366 de zile, toarsă de însăşi legendara Dochie, în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător ursitoarelor care torc firul vieții copilului la naștere, Dochia toarce firul anului primăvara, la nașterea timpului calendaristic. Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul României au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul, datând din urmă cu aproximativ 8.000 de ani. Amuletele reprezintă niște pietricele perforate și purtate la gât sub formă de coliere. Pietricele amuletelor erau vopsite în alb și roșu, aranjate alternativ. Sărbătoarea Mărţişorului se mai întâlnește la aromâni, la bulgari, care o numesc Martenitza, dar și în Macedonia și Albania.   Mărţişor, Marţişug sau Mart, era consemnat de etnologii începutului de secol XX ca obicei de 1 martie, prezent nu numai la români, dar și la bulgarii și albanezii din Balcani. Ţăranii păstrau obiceiul în fiecare început de primăvară, ca semn protector împotrivă bolilor și a nenorocului. Copiilor li se lega o monedă de argint la mână cu un fir răsucit de lână sau de bumbac alb și roșu ca să fie feriți de boală, pe care aceștia îl legau după 12 zile în pom ca să fie pomul roditor. Vitelor li se agăță fir roșu cu alb ca să fie sănătoase și la fel, bune de rod. Preluat de lumea urbană și devenit modă, firul de bumbac, uneori fir de argint sau de aur, este purtat drept colier și podoabă, ținut la piept, primit ca suvenir și, mai nou, drept cadou. O altă variantă de mărţişor autentic presupunea ca șnurul bicolor să fie decorat la capete cu câte un ciucur: unul alb, sub formă unei reprezentări antropomorfe masculine, și unul roșu, sub formă unei siluete feminine. Unirea masculinului, prin intermediul șnurului, cu femininul, reprezintă în context reconcilierea principiilor contrare la nivel teluric și cosmic, după cum afirmă cercetătoarea Sabina Ispas.

Tudor Arghezi scria despre Mărţişor: `... La început, atunci când va fi fost acest început, mărţişorul nici nu era mărţişor și poate că nici nu se chema, dar fetele și nevestele, care țineau la nevinovăţia obrazului incă dinainte de acest început, au băgat de seamă că vântul de primăvară le pătează pielea, și nu era niciun leac și niciun suliman. Acum vreo sută de ani, credința că adierea primăverii pătează era în toiul ei. Cărturăresele de pe vremuri, după care au venit cărturarii, făcând farmece și făcând de dragoste, au invăţat fețele cu pistrui să-și incingă grumazul cu un fir de mătase răsucit. Firul a fost atât de bun, încât cucoanele din mahala și centru ieșeau în martie cu firul la gât. Dacă știe ce spune chivuța, vântul ușurel de martie, care împestrița pleoapele, nasul și bărbia, se numea mărţişor și, ca să fie luat răul în pripă, șnurul de mătase era pus la zintai de mart. Dacă mai spunem că firul era roșu, înțelegem că el ferea și de vânt dar și de deochi. Un giuvaergiu, ca să-și vândă firele vindecătoare mai iute, avu ideea să atârne de ele câte o mărturie, care a intrat în preț. Pe când se plătea firul, bijuteria era gratuită. Regula s-a stricat când bijuteria începu să fie vândută, devenind gratuit firul de mătase. (...)  nicio ţară, pe unde am trecut, n-am văzut zitaiul de martie sărbătorit, nici  călindar, nici cu firimituri scumpe spânzurate la  a  lor. Pandantivul e altceva, aşijderea`. ..

Etnologul Irina Nicolau scria în “Cărţişor de mărţişor” că “mărţişorul face parte din calendar. De aici toată complicaţia. Există specialiști care pretind că a existat un calendar vechi care începea primăvara, de 1 martie. Principalul lor argument este numele unor luni: septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie, adică a șaptea, a opta, a nouă și a zecea socotind din luna martie. (...) Toate începuturile sunt făcute dintr-un timp puternic și bun”.  Tot Irina Nicolau răspunde: “Mărţişorul este un obiect de recuzită folosit în cadrul unui obicei care, la fel ca alte obiceiuri, se bazează pe credințe și practici. Credințele și practicile diferă de la o zonă la alta. Zicală câte bordeie, atâtea obiceie exagerează, dar nu foarte mult. Punând claie peste grămadă date etnografice din zone și epoci diferite, cărţile falsifică”. 

“După Revoluție, în primii doi ani, interesul pentru mărţtişor a scăzut. Deși, să nu uităm, în 1990 se vinde mărţişorul cu portretul lui Petre Roman. După 1993, afacerea începe să meargă din nou. S-a încheiat cariera mărţişorului de cooperativă, vândut la stat. S-a încheiat și cu magia. Mărţişorul a devenit joc și ocazie de a da plocon cuiva care altfel ar primi greu. E vremea lui orice și a lui oricum. Oamenii se refugiază în afaceri și joacă. Cândva, credeau în puterea magică a mărţişorului. Acum nu mai cred. Cândva, oamenii credeau că o babă a urcat la munte cu 12 cojoace și a înghețat. Acum nu mai cred și nici nu vor mai crede vreodată. Tot ce pot e să cunoască povestea. Atât”, a notat Irina Nicolau în 1997, în “Mărţişor de cărţişor”.

Acum, când verdele primăverii a fost înlocuit de albul nemeţilor, care poate fi cel mai frumos mărţişor ce nu poate fi prins în piept? Poate un zâmbet, poate o imbrăţişare sau un gând bun și o mică bucurie oferită din toată inima?! Dar, astăzi, când baba Dochia este mai prezentă ca oricând, urarea la modă pentru doamne și domnișoare este :”O primăvară călduroasă!”


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-08

TAGURI: martisor, arghezi, dochia, 1 martie
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...