2018-02-23 18:43


Mica epurare politică

 |  19:55
Marilena Dan

N-am auzit în ultima vreme ca acei de la Putere să se mai laude cu reîntregirea salariilor bugetarilor şi bine fac. Mai ales că, după ce le-au cârpit lefurile ciuntite de Boc, îi dau acum afară pe capete. Mii de bugetari vor îngroşa numai anul acesta rândurile celor peste 7 milioane de asistaţi de stat, transformând bugetul asigurărilor sociale într-o bombă cu ceas.

Cum va rezolva Guvernul problema şomajului în continuă creştere rămâne un mister, căci n-a prezentat vreo strategie. Deocamdată, premierul Ponta mizează pe pielea ursului din pădure, respectiv pe presupuşii investitori străini care vor aduce în România, până la finele anului, 10 miliarde de euro şi 50.000 de locuri de muncă.  

Însă până să-şi termine politicienii concediile, 3.000 de angajaţi din ministere, 4.000-5.000 de ceferişti şi încă aproape 3.000 de angajaţi de la Poştă vor pleca acasă. Mai grav, 41.000 de medici ameninţă cu demisia, din toamnă, din cauza salariilor de mizerie şi a putreziciunii din sistemul sanitar. Spre deosebire de bugetarii din ministere şi regii, ei chiar au unde să se ducă să lucreze. Occidentul îi primeşte cu braţele deschise. Odată ce vom „scăpa” de ei, ne vom putea întoarce liniştiţi la leacurile şi oblojelile băbeşti, căci bani de clinici private n-avem.

Nimeni nu contestă faptul că sistemul de stat, supradimensionat şi total ineficient, minat de nepotism şi de clientelism, trebuia restructurat drastic de multă vreme. Însă  Guvernul face încă un pas cu stângul spre această măsură de dreapta, concediind personalul din administraţia centrală după criterii necunoscute şi neîmpărtăşite. De fapt, spun sindicaliştii, se aplică tot metoda de selecţie împământenită după ’90: eşti de-al nostru, rămâi, eşti de-al lor, dispari. Pe scurt, niţică epurare politică.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-26

TAGURI: bugetari, guvern, somaj, epurare, politica





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova