2017-12-16 20:31


Mioriţa a luat o pauză

 |  18:31
Eduard Ivaşcu

Abia scăpat de hopul Bugetului, Guvernul Cioloş, instalat de nici o lună la Palatul Victoria, este presat din stradă să rezolve grabnic tot felul de probleme, pe care nu le-a creat şi pe care, cel mai probabil, nici nu le poate rezolva de unul singur.

O adevărată premieră în materie de proteste, ceea ce pentru România nu e puţin lucru, a fost revolta ciobanilor. Câteva mii dintre ei, număr care i-a cam dezumflat pe cei care îi dădeau ca şi dispăruţi, au luat cu asalt Parlamentul cerând, pe bună dreptate, desfiinţarea unor articole aberante din Legea vânătorii, care limitau numărul de câini la stână şi interziceau păşunatul între 6 decembrie şi 24 aprilie. Respectivele găselniţe, strecurate în lege de lobby-ul parlamentarilor-vânători, sunt genul de aroganţă pe care cineva, cu putere şi cu prea mult timp liber, o face unuia care îşi câştigă pâinea  muncind din greu, considerându-l probabil “prost”, ca să o cităm pe senatoarea foamei, sau prea ignorant ca să îşi poată apăra drepturile. Iată însă că de data asta nu le-a mai ieşit socoteala. Mioriţa a luat o pauză! Ciobanii, probabil una din categoriile profesionale cele mai rupte de realitatea politică, au ieşit în stradă şi au băgat spaima în parlamentari dintr-un motiv simplu, dar greu de înţeles de la Bucureşti: pentru ei, câinii de stână sunt ca şi familia lor. Plus că, evident, fără ajutorul lor nu pot strânge şi împrăştia turmele de oi, adică nu-şi pot câştiga pâinea aşa cum o fac din timpuri imemoriale. Mult înainte să se fi născut chiar şi ideea de Parlament!

De câţi câini are nevoie un cioban la stână? O întrebare la care deputaţii şi senatorii, atât de preocupaţi de biodiversitate, ar fi putut afla răspunsul simplu, întrebându-i pe ciobani. Preferabil, înainte de a redacta şi vota legea. Dar, sigur, nu grija transhumanţei îi măcina pe parlamentari, ci interesul lor de vânători. Când ai o asociaţie atât de puternică, cu un lobby extrem de puternic în Guvern şi în Parlament, n-o să te împiedici de nişte ciobani. Însuşi Adrian Năstase a fost, ani de zile, liderul vânătorilor sportivi, iar acum asociaţia este condusă de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Sunt convins că, în asociaţia ciobanilor, dacă ar exista aşa ceva, nu s-ar înghesui asemenea nume ilustre. Poate doar aşa, în trecere, să facă un selfie cu Ghiţă Ciobanul, ca Ponta.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-12-17

TAGURI: miorita, pauza, ciobani, protest, parlament, guvern , ciolos, vanatori





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova