2016-12-05 22:54

EDITORIAL


Moartea lui Adrian Păunescu – trezirea conştiinţei colective

 |  20:02
Moartea lui Adrian Păunescu – trezirea conştiinţei colective

Este un miracol cum o întreagă Românie s-a trezit parcădintr-un somn lung odată cu anunţul potrivit căruia Adrian Păunescu a murit.Totuşi, până acum de ce nimeni nu s-a mai bucurat de el viu, când trăia? Toţi îlvedeam în carne şi oase şi trebuie să recunoaştem sincer, nu aveam nici măcar otresărire când participa la diferite emisiuni de televiziune. Mulţi poateschimbau imediat canalul. De ce?

Un posibil răspuns ar fi acela că nu era dorit sauacceptat în postura de comentator al vieţii politice. Şi că ar trebui făcută odistincţie clară între Adrian Păunescu înainte de ’89 şi după. Cei strânşi astăziîn jurul Cimitirului Bellu nu au venit pentru politicianul Adrian Păunescu, chiar dacă avea dreptate atunci cândcritica regimul şi neajunsurile vieţii. Chiar dacă stăteau adunaţi în bulevard şinu vedeau nimic (normal, de acasă, imaginile televizate i-ar fi apropiat la unmetru de mormânt), tot au ţinut să fie prezenţi acolo. Să retrăiască un pic dinatmosfera care odinioară îi fascina. Oamenii au participat la funeraliile de înmormântarepentru a aduce un ultim omagiu poetului,şi nu atât creatorului de versuri (cineva spunea că opera sa cuprinde peste unmilion de poezii), cât realizatorului de cenacluri. Omului care reuşea săelectrizeze o mare de oameni şi să-i menţină într-un câmp de energie atât deridicat, încât se apropia de divinitate. Pentru ce a făcut el cu Cenaclul Flacăra,din acest motiv s-au îmbulzit ieri nostalgici din toată ţara.

Filmul “Te salut, generaţie-n blugi”, derulat peimportantele canale de televiziune, i-a răscolit pe români. Secvenţele în care tineriianilor ’80 plângeau fiindcă ascultau muzică folk au fost în aceste zile ca unpansament aplicat pe o rană ce se credea cicatrizată de mult. A trebuit să moarăAdrian Păunescu pentru ca fiecare adult de acum să realizeze că trecutul nu ţinestrict de trecut, ci el se întinde până în zilele noastre. De fapt, cereprezenta Cenaclul Flacăra decât o alinare a suferinţei provocate de sărăcie şide obstrucţionarea dreptului de a trăi liber? O femeie spunea ieri “sunt atâtde tristă, de nici nu vă imaginaţi”. Moartea lui Adrian Păunescu a trezit conştiinţece păreau adormite pentru totdeauna. A fost nevoie doar de un imbold. Cine şi-arfi imaginat că ne vom întoarce din nou la sărăcie? Muzica de atunci şi dinaceste zile se cheamă alinarea suferinţei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638948-09-23



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

SILE
08 Noi 2010

Eu unul nu prea cred in aceasta,,constiinta colectiva". Cu toate ca voi supara pe multi, cred mai de graba ca lucrul pe care i-a adus pe multi la inmormintare, a fost nevoia de PANARAMA, pe care le-a satisfacut-o cit a trait reposatul. Singurul lucru pe care se cade sa-l spunem e Dumnezeu sa-l ierte.O zi buna!
ANDRADA
09 Noi 2010

Inmormantarea afost acea scanteie de care se tem cei care ne-au tradat idealurile si ne-au ucis speranta unei vieti mai bune; oamenii tineri din anii 70-80 si-au amintit de tineretea lor si ce traiau atunci si au comparat cu mizeria morala a guvernantilor de acum; cenaclul flacara ne electriza si ne inalta,asta e realitatea si se verifica din nou, faptul ca lucrurile spuse cu sufletul nu mint si nu pot insela.

Adauga un comentariu

Random image